Seri de evanghelizare

În ultimii 10 ani, creştinii din comuna Iclod s-au obişnuit cu Săptămîna de evanghelizare organizată la începutul lunii martie la Biserica Baptistă din localitate. În acest an, seria de prelegeri biblice are loc în perioada 4-8 martie, cînd seară de seară, începînd cu ora 18, în frumosul lăcaş de cult din vecinătatea şoselei naţionale Cluj-Gherla, locuitorii comunei, indiferent de religie, se adună pentru a asculta Cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru a participa la momente muzicale cu care gazdele delectează asistenţa. În fiecare zi, în cadrul acestor manifestări religioase şi culturale evoluează fanfara bisericii condusă de Sandu Raţiu şi corul mixt, creînd astfel nu numai momente duhovniceşti, dar şi o atmosferă specifică evenimentelor artistice. Desigur, nici în aceste zile nu lipsesc din program recitalurile de poezie şi muzică, tinerii lăcaşului de cult cîntînd la diferite instrumente (flaut , orgă sau chitară). Este prezentat un repertoriu cu tentă religioasă, dar şi piese din muzica cultă, un moment de înaltă ţinută artistică constituindu-l soloul muzical al tînărului interpret Paul Tuns. În fiecare seară evoluează şi grupurile muzicale invitate din Cluj-Napoca sau Gherla. În prima seară a slujit tînărul pastor Cristi Petrişor, iar talentata interpretă clujeancă Laura Pop, care an de an revine la Iclod cu această ocazie, a susţinut un recital de cîntece creştine. Amfitrionul manifestărilor este pastorul Bisericii Baptise Iclod, Petru Cornea.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.