Separatistul catalan Carles Puigdemont s-a stabilit aproape de granița cu Spania

Separatistul catalan Carles Puigdemont, exilat în Belgia de mai bine de şase ani pentru a scăpa de justiţia spaniolă, s-a stabilit în sudul Franţei, au indicat surse din cadrul partidului său, Juntos per Catalunya (Împreună pentru Catalonia, JxCat), transmite AFP.

Potrivit acestor surse, care au cerut să rămână anonime, acum Carles Puigdemont locuieşte în valea Vallespir, foarte aproape de graniţa cu Spania.

Puigdemont, care a anunţat pe 21 martie că va fi din nou candidat la alegerile regionale din 12 mai din Catalonia, intenţionează să facă campanie din această regiune de la graniţa cu Catalonia şi consideră că acest lucru este un pas preliminar către întoarcerea sa în Spania.

Aceasta va fi a treia oară când Carles Puigdemont candidează la alegerile regionale din Catalonia de la plecarea sa în exil, în 2017. El nu a putut să îşi ocupe niciodată scaunul din cauza mandatului de arestare emis pe numele său după încercarea eşuată de secesiune a Cataloniei din 2017, pe care a condus-o în calitate de preşedinte al regiunii, şi care i-a adus un mandat de arestare din partea instanţelor spaniole, încă în vigoare.

El a spus că se va întoarce în Spania dacă ar avea şansa de a fi ales preşedinte al Cataloniei de către parlamentul regional.”Dacă există o majoritate parlamentară care mă propune drept candidat la nominalizare, cu siguranţă voi părăsi exilul în acea zi pentru a participa la sesiunea plenară a parlamentului”, a spus Puigdemont.

Actualul preşedinte catalan Pere Aragones, liderul partidului independentist Stânga Republicană a Cataloniei (ERC), marele rival al partidului lui Puigdemont, a anunţat săptămâna trecută organizarea de alegeri anticipate pentru Parlamentul Catalan pe 12 mai, luând prin surprindere pe toată lumea.

Acest anunţ a venit în ajunul adoptării la Madrid, de către deputaţii spanioli, a unei legi de amnistie pentru separatiştii implicaţi în declaraţia unilaterală de independenţă a Cataloniei din 2017. Această amnistie a fost condiţia sine qua non pusă de ERC şi mai ales de JxCat pentru a vota pentru renumirea socialistului Pedro Sanchez în funcţia de prim-ministru. În prezent examinată în Senat, legea amnistiei ar urma să fie adoptată definitiv spre sfârşitul lunii mai.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut