Sentința care spune totul despre cum își exercită atribuțiile vicepreședintele CJ Cluj, Vakar Istvan

Curtea de Apel Oradea a confirmat, printr-o decizie definitivă pronunțată miercuri, că evaluarea făcută de conducerea Consiliului Județean Cluj în cazul activității din mandatul de manager a lui Emanuel Petran din perioada 2016-2021 a fost viciată. Prin urmare, instanța Consiliul Județean Cluj va trebui să refacă procedura de evaluare finală a managementului Teatrului de Păpuşi „Puck”.

Făclia a dezvăluit că din comisia de evaluare au făcut parte vicepreședintele Consiliului județean Cluj – Vakar Istvan, membru în conducerea UDMR Cluj, directorul Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Szep Gyula, fost responsabil cu domeniul cultural în cadrul UDMR, și Florin Estefan, directorul Operei Române Cluj. Deși Estefan i-a acordat lui Petran nota 9,50, notele atribuite de ceilalți membri ai comisiei au dus la media 8,86. Fiind sub nota 9, Conducerea Consiliului Județean Cluj, coform legii, nu a mai putut să-i prelungească mandatul lui Petran.

Se pare că depunctarea lui Emanuel Petran s-a înscris într-un plan pus la cale de UDMR ce viza destituirea din fruntea Teatrului de Păpuși Puck după ce acesta s-a opus unui demers făcut de câțiva angajații secției maghiare de a se rupe instituția pentru a se putea înființa un teatru de păpuși exclusiv în limba maghiară, cu finanțare din bani publici.

Pentru a-și putea atinge mai ușor obiectivul, s-a pus la cale înlăturarea unui prim obstacol, și anume a directorului Emanuel Petran.

Pentru asta, la evaluarea finală a activității din mandatul 2016-2021, Emanuel Petran a primit doar nota 8,86. Potrivit regulamentelor Consiliului Județean Cluj, managerii de instituții cultuale care obțin peste 9 la evaluarea activității își pot continua mandatul. În cazul lui Petran, se pare că notele au fost gândite în așa mod încât media finală să fie sub 9.

Petran a contestat în instanță procedura de evaluare iar Tribunalul Cluj i-a dat câștig de cauză. Numai că Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au uzat calea de atac în acest caz, contestând hotărârea cu recurs.

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi Consiliul Judeţean Cluj, Judeţul Cluj, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Admite recursul incident declarat de recurentul-reclamant Mureşan Petran Emanuil Simion, împotriva Sentinţei nr. 2415/CA din 30.09.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care o casează în parte în sensul că înlătură considerentele referitoare la neefectuarea evaluării pe anul 2020, pe care le înlocuieşte cu considerentele expuse în prezenta decizie. Menţine în rest sentinţa. Obligă recurentii-pârâti să plătească în favoarea recurentului-reclamant suma de 2595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, se arată în încheierea instanței bihorene. În acest caz, Consiliul Județean Cluj va trebui să reia procedura de evaluare a lui Emanuel Petran.

 

Faptele spun totul

 

Raportul de activitate prezentat pe site-ul Consiliului Județean arată că Emanuel Petran a fost unul dintre cei mai performanți manageri de instituții culturale din subordinea forului județean clujean.

Astfel, prin activitățile derulate, Teatrul de Păpuși „Puck” a câștigat în ultimii ani o foarte mare vizibilitate atât pe plan național cât și la nivel internațional.

Printre evenimentele importante organizate în timpul mandatului lui Emanuel Petran se numără Festivalul Stradal WonderPuck. Proiectul a început în 2017 și a devenit un punct de reper la nivel local, național și internațional. Astfel, la ediția din 2017 au participat peste 20.000 de spectatori, în trei zile de festival, iar în 2018 au luat parte peste 21.000 de spectatori, în trei zile. În 2019, festivalul a atras 27.000 de spectatori pe parcursul a trei zile iar în 2020, în plină pandemie, peste 4.300 de spectatori care au urmărit evenimentele în condiții de maximă siguranță și aproximativ 112.000 spectatori în mediul online, în regim de streaming live.

De asemenea, în 2019 și 2020, de Ziua Copilului, a fost organizat Festivalul Stradal Hai-Hui printre Povești.

Totodată, în ultimii ani, Teatrul de Păpuși Puck a participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale. Dacă până în anul 2012, înainte de venirea actualei conduceri, a avut loc o singură deplasare, la Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret dela Iași, în perioada 2016 – 2020 Teatrul de Păpuși Puck a participat la 49 de festivaluri naţionale obținând numeroase premii. Totodată a participat la nu mai puțin de 20 de festivaluri internaționale obținând șase premii.

Pentru modelul în care a gestionat activitatea instituției de cultură, Emanuel Petran a primit la evaluarea anuală, începând cu 2012, când a obținut primul mandat, note între 9 și 10. Cu toate că de atunci performanțele manageriale au crescut an de an, la finalul celui de al doilea mandat de manager, Petran a primit doar nota 8,86, ceea ce ridică multe semne de întrebare cu privire la modalitatea de evaluare.

Măsuri corecte

Nu doar măsurile luate de Petran în zona activități artistice s-au dovedit a fi corecte și eficiente ci și decizile adoptate împotriva unor angajați care și-au exercitat în mod deficitar atribuțiile.

Spre exemplu, fosta șefă a secției române de la Teatrul de Păpuși Puck, Amalia Pecican, a fost concediată pentru neglijenţă în serviciu. Din documentele depuse la instanță reiese că, în doar trei luni, Pecican a avut nu mai puțin de 74 de fapte care au încălcat reglementările interne și disciplina  muncii. În urma deciziei, Pecican a apelat la instanță cerând anularea sancțiunilor. După procesul de fond care a durat mai bine de un an, instanța a stabilit că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost legală. Hotărârea Tribunalului Cluj a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj.

Greva foamei

În data de 3 mai a.c., Emanul Petran a intrat în greva foamei, invocândcorupția din sistemul politic și cel judiciar din Cluj”.

De mai bine de doi ani de zile, prin niște decizii contrare legislației, dosare făcute la comandă și hotărâri judiciare partinice, fără voia mea, am fost târât într-un univers kafkian, de care doar auzisem că ar fi posibil, dar nu credeam că ar putea să mi se întâmple mie”, a anunțat Petran când a decis să intre în greva foamei.

Actorul Emanuel Petran și-a încetat protestul după 24 de zile de greva foamei. 

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut