Senatorul Cristian Șipoș denunță „sabotajul” economiei naționale

Senatorul Cristian Șipoș trage un semnal de alarmă privind modul în care actualul Executiv, condus de Ilie Bolojan, gestionează activele strategice ale statului român. De la vânzări de acțiuni „cu dedicație” la Hidroelectrica și Romgaz, până la iminentul faliment al TAROM, parlamentarul acuză o lipsă totală de transparență și profesionalism.

„Doamna vice-premier, Oana Gheorghiu, intenționează să dea un tun de aproximativ un miliard de lei statului român. Ne anunță că se dorește a se scoate la vânzare 10 % din acțiunile companiei de stat Hidroelectrica și 5-7 % din Romgaz. Dar că nu face acest lucru în mod transparent, la Bursa de Valori București, iar actul de vânzare este dirijat cu dedicație spre anumite fonduri de investiții. Fonduri care nu au fost dezvăluite. Acțiuniunile Hidroelectrica valorează astăzi un preț. Dar doamna vice – premier afirmă că vânzarea celor 10 % din acțiuni va fi cu aproximativ un miliard de lei mai puțin. Același vice-premier anunță falimentul și deci închiderea Tarom la finalul lunii aprilie. Și mă întreb: cum este posibil ca un demnitar al statului român să anunțe, cu detașare, că singura companie națională de transport aerian se închide, în timp ce Polonia a crescut flota de aeronave de la 36 la 86? Iar flota Tarom a ajuns la …10 aeronave funcționale. Or dumneaei nu s-a consultat nici cu tenhincienii, nici cu piloții. A ieșit și a anunțat un lucru catastrofal!”, a declarat Cristian Șipoș.

Se intenționează creșterea importurilor

În altă ordine de idei, Cristian Șipoș a anunat că în parlament a fost votată o ordonanță de urgență, pe care AUR nu a votat-o, prin care prețurile la combustibil s-au plafonat. „Dar, în paralel – spune Șipoș – se scade de la 9 % la 2 % cantitatea de biocombustibil din componența benzinei. În realitate este o lovitură dată fermierilor, mai ales a celor producători de rapiță și porumb, tocmai pentru acest biocombustibil. Ce rost mai are plafonarea și reducerea de la 9 % la 2%? Or, noi în loc să folosim resursele din țară, facem tot posibil să crească importul. Ca urmare, în urma acestor decizii aberante, AUR consideră că actualul premier, Ilie Bolojan, trebui să plece de la șefia guvernului, cu toți cei 5 vice-premieri după el. Pentru trebuie oprite astfel de sabotaje!”

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.