Senat/Bp: Comisia juridică, sesizată cu cererea PNL privind derapajele de comportament ale Dianei Șoșoacă

Biroul permanent al Senatului a trimis, marți, Comisiei juridice sesizarea grupului PNL prin care se solicită analizarea „derapajelor” de comportament ale senatoarei Diana Șoșoacă în Parlament.

„Grupul parlamentar din Senat al Partidului Național Liberal vă propune eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv și neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Șoșoacă. (…) Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă să sfideze orice normă legală și orice regulă a bunului-simț în cea mai prestigioasă instituție a țării, în care fiecare dintre noi, la fel ca și domnia sa, este legitimat prin votul electoratului. O asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât și românilor”, se arată în sesizarea senatorilor PNL, adresată grupurilor parlamentare ale USR-PLUS, UDMR, PSD și AUR, scrie AGERPRES.

Potrivit senatorului PNL Alina Gorghiu, PSD s-a abținut la votul din Biroul permanent de sesizare a Comisiei juridice a Senatului. „E păcat că PSD încurajează genul acesta de comportament prin abținere”, a spus ea.

În sesizare se mai arată că Șoșoacă „încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecție în sala de plen a Senatului, dând în permanență dovadă de iresponsabilitate”.

„Instigă la ură și haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jignește, aduce ofense și grave acuzații neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist. În loc să își respecte statutul de parlamentar și să facă legi în interesul românilor și pentru electoratul care a trimis-o în Parlament. Sunt prea multe derapaje care pun în pericol buna funcționare a Legislativului, dar și aplicarea și respectarea măsurilor de protecție. Este grav să tolerăm asemenea conduită, mai ales că există sancțiuni disciplinare, statuate clar în cuprinsul art. 207 din Regulamentul Senatului”, se menționează în documentul PNL.

Art. 207 din Regulamentul Senatului prevede pentru abateri de la deontologia parlamentară sancțiunile: atenționare, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata ședinței și avertisment public-scris”.

„Stimați colegi, acesta este un apel la dumneavoastră: să lăsăm orgoliile politice și să dăm dovadă de responsabilitate, corectitudine și respect. Dacă vrem să creștem încrederea în Senat, dacă ne dorim un mediu de lucru civilizat, trebuie să soluționăm urgent problema. Vă amintesc că există și o reacție recentă din partea societății civile, adresată clasei politice, de a se delimita de la astfel de derapaje de la democrație din partea unui ales al electoratului. Parlamentul a tergiversat nepermis sancționarea unor persoane care promovează discursuri populiste, extremiste, xenofobe și care incită la ură. Este nevoie de asumare fermă din partea Senatului!”, se mai arată în sesizare.

Alina Gorghiu a explicat că își dorește ca Diana Șoșoacă „să facă tot ce își dorește”, dar în plenul Senatului să revină la „decență și la intervenții conform normelor”.

„De înjurat, dacă doriți, ne înjurăm acasă, țipăm în pungă, facem tot ce dorim în mediul privat, în spațiul intim. În spațiul public avem obligația să respectăm niște norme astfel încât să nu-i lezăm pe ceilalți”, a afirmat Gorghiu, marți, după ședința Biroului permanent.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut