Semnal: Mary Wollstonecraft. Reflections and Interpretations

Mary WollstonecraftEnglezoaica Mary Wollstonecraft (1759-1797) este prima reprezentantă a feminismului modern, o voce a filosofiei radicale a Luminilor. Deşi a avut o viaţă scurtă – murind la cîteva zile după naşterea fiicei sale Mary, viitoarea autoare a lui Frankenstein – ea a lăsat o operă diversă, prea puţin comentată la noi. A scris literatură pentru copii, recenzii, romane, a polemizat cu mari gînditori ai vremii, precum Rousseau şi Edmund Burke.
Recent, la Editura Napoca Star din Cluj-Napoca a apărut un volum dedicat personalităţii lui Mary Wollstonecraft, coordonat de Prof. dr. Mihaela Mudure de la Facultatea de Litere a Universităţii “Babeş-Bolyai”. Cercetători din diferite ţări (S.U.A., Canada, Franţa, Germania, Turcia, Taiwan şi Romania) abordează opera lui Wollstonecraft din punct de vedere filosofic, literar, istoric, pedagogic. Autorii (Gonul Bakai, Ulrich Broich, Isabelle Bour, Michelle Faubert, Maria-Luisa Frick, Rebecca Hussey,Lisa Kasmer, Maria Măţel-Boatcă, Mihaela Mudure, Stuart Peterfreund, Alina Preda, Cynthia Richards, Tsai-Yeh Wang) reprezintă tradiţii universitare diferite (de la Sorbona, la Universitatea din München, Northeastern University din Boston sau Universitatea Catolică din Taiwan) şi utilizează metodologii variate pentru a da relevanţa meritată personalităţii lui Mary Wollstonecraft. Colecţia impresionează prin diversitate şi bogăţia de idei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.