Ședință de lucru de urgență pe litoral după incidentul cu drone marine

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru sâmbătă o şedinţă de lucru dedicată analizării incidentului provocat de dronele marine care au explodat în Portul Constanţa şi în largul Mării Negre, precum şi evaluării măsurilor necesare pentru consolidarea apărării şi securităţii pe litoralul românesc.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la şedinţa care va avea loc la sediul Brigăzii 243 Radioelectronică şi Observare (BREO) „CALATIS” din Constanţa vor participa reprezentanţi ai principalelor instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării naţionale.

În cadrul reuniunii vor fi analizate circumstanţele incidentului, implicaţiile acestuia asupra securităţii naţionale şi regionale, precum şi măsurile necesare pentru întărirea capacităţilor de supraveghere, prevenire şi răspuns la ameninţările din zona Mării Negre, a informat Administraţia Prezidenţială.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.