Secretul gazelor de şist

Wall Street Journal

De ce forarea gazelor de şist a cunoscut un boom în America, în timp ce întîmpină dificultăţi în Europa? “Oricine deţine pămînt este al său pînă sus la cer şi pînă jos în iad”, spune un vechi principiu. Astăzi, însă, aproape nicio ţară majoră nu recunoaşte drepturile de proprietate privată deplină asupra subsolului, cu excepţia Statelor Unite.

SUA s-au clasat pe locul 159 în materie de creştere a PIB-ului anul trecut, dar în producţia de gaze naturale sînt acum numărul unu.

Elementul care a asigurat SUA acest avantaj este acela că riscurile dezvoltării timpurii au fost în mare parte suportate de mici întreprinzători, care au forat pe terenuri private. Aceşti dezvoltatori energici au fost treptat capabili să cumpere concesiuni de petrol, gaz şi minerale de la proprietari privaţi în timp ce au colectat suficiente date geologice pentru a coopta producători comerciali.

Între timp, unii dintre proprietarii care au închiriat drepturile lor minerale unor companii au primit redevenţe în valoare de cel puţin 12,5% din valoarea producţiei.

Europa, care stă pe rezerve de gaze de şist estimate la aproximativ 639 de miliarde de metri cubi, rămîne încă puternic dependentă de importurile de gaze din Rusia. Guvernele din Franţa şi Bulgaria au interzis fracturarea hidraulică pe motive de siguranţă îndoielnice, în urma presiunilor populaţiei lor. Ar putea să nu fie cazul dacă fermierii francezi, de exemplu, ar fi în măsură să profite de bogăţiile care se află în subsolul proprietăţilor lor.

Ţări cum ar fi Polonia şi Marea Britanie sînt dispuse să-şi dezvolte potenţialul privind gazele de şist. Totuşi, în ambele ţări absenţa unor drepturi private privind mineralele a întîrziat explorarea şi producţia.

În 2008, Cuadrilla Resources, cu sediul în SUA a obţinut o licenţă de explorare a subsolului pe circa 297.000 de acri, în Marea Britanie. Negocierile finale vor dura cel puţin un an, după ce vor începe la mijlocul anului 2013.

În ceea ce priveşte Polonia, Exxon Mobil a renunţat recent la o concesiune regională mare, atunci cînd cele două puţuri de testare nu au îndeplinit aşteptările. Pentru o companie de dimensiunea Exxon, ar putea să nu fie profitabil să foreze fără rezultat în Polonia, atunci cînd se poate concentra pe perspective mai puţin riscante în altă parte. Dar dezvoltatorii mai mici ar putea fi dispuşi să îşi asume riscuri şi să exploreze geologia mai temeinic, dacă ar obţine drepturi private la resurse.