Secretarii de stat din MEN s-au întâlnit cu reprezentanții cadrelor didactice

În data de 30 ianuarie 2018, Ministerul Educației Naționale a transferat sumele pentru plata salariilor către Inspectoratele Școlare Județene și către Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu drept de utilizare din data de 1 februarie 2018. În conformitate cu prevederile legale în domeniu, unitățile de învățământ sunt cele care întocmesc statele de personal și de plată și le transmit inspectoratelor școlare spre validare, iar acestea din urmă transferă sumele pentru plata salariilor către unitățile de învățământ. Astfel, plata salariilor se realizează de către fiecare unitate de învățământ în parte, pe baza statelor validate – informează MEN, prin intermediul unui comunicat remis, joi, presei.

Același document face precizarea că în dimineața zilei de 15 februarie, secretarii de stat din cadrul Ministerului Educației Naționale s-au întâlnit cu reprezentanții cadrelor didactice, „acestora din urmă fiindu-le explicate motivele care au condus la întârzierea plății unei mici părți din salariile angajaților din învățământul preuniversitar, acestea fiind legate de upgrade-ul realizat la platforma de salarizare”.

”La solicitarea reprezentanților cadrelor didactice, de suplimentare a numărului de posturi din inspectoratele școlare județene, reprezentanții MEN au răspuns că au analizat fiecare caz în parte și că vor face demersurile necesare pentru optimizarea funcționării inspectoratelor pe zona de contabilitate-salarii. S-a convenit ca, pe viitor, reprezentanții MEN și reprezentanții cadrelor didactice să se întâlnească ori de câte ori este nevoie, pentru a răspunde eficient la problemele ce pot apărea” – se mai precizează în comunicat.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.