Second hand de… mîna a doua

Radu VIDA

Din nefericire, comportamentul nostru, în general, şi al guvernanţilor, în special, face ca România să fie desconsiderată în Cancelariile Occidentale. Discret, diplomatic, cu zîmbetul fals pe buze, cînd e vorba despre oprobriu în spaţiul public şi cu durităţi critice, trageri de urechi, fără rezerve şi menajamente, cînd ocara se mută în spatele uşilor închise. Există o serie de explicaţii pentru atare situaţie, începînd cu motivaţia istorică, trecutul total rupt de Vestul european, instituit de închistarea regimului de dinainte de ’89, şi, nu în ultimul rînd, inadecvările recente la spaţiul şi viaţa de dincolo de fosta Cortină de fier. Probabil că, de la mic la mare, ar trebui să nu mai furăm chiar atît de mult, să ne respectăm cuvîntul dat, să ne spălăm, nu numai la propriu, ci şi la figurat, în sensul alinierii, odată şi odată, la standardele UE. Sau, mai bine spus, la cerinţele lumii civilizate. Admirăm, desigur, punctualitatea nemţească, dar nu facem nimic pentru a ajunge la un spectacol, spre exemplu, cu 2-3 minute înainte de ridicarea cortinei. Leşinăm cît de bine o duc olandezii, dar nu facem nimic pentru ca orele de muncă şi, mai ales, productivitatea să nu fie lezate de băutură şi ţigări la purtător, ieşiri în oraş pentru cumpărăturile necesare gospodăriei, chiulul organizat şi prelungit înainte şi după vreo sărbătoare legală şi nelegală…

Sigur că toate acestea, şi încă multe altele, sînt cronicizate de o îndelungată practică, fiecare generaţie aducînd un plus, de la… mici găselniţe, la nemernicii grosolane, intrate deja şi încetăţenite în comportamentul colectiv. Dar ar fi nevoie de corecţii, de strădanii măcar, pentru ca, în timp, şi percepţia celor de afară să se schimbe. În bine, vreau să zic.

Evident că autorităţile statului român şi componenta sa justiţiară au fost cel puţin jignite, dacă nu umilite, de autorităţile judiciare şi decidenţii politici din Suedia, bunăoară, cînd, în urma unei decizii judecătoreşti definitive, Guru Bivolaru n-a fost extrădat în România. Atunci, ca şi acum, unii dintre confraţi au atacat permisivitatea excesivă a societăţilor occidentale, acuzînd, în primul rînd, inegala respectare a parteneriatelor europene în ceea ce priveşte aplicarea legilor Uniunii Europene. După atîţia ani, în care sporadicele informaţii despre „capul Misa” au făcut potecă şi spre mass media noastră, pot să afirm cu mîna pe inimă că noi, justiţia noastră, am creat situaţia de ambiguitate asupra acestei speţe şi, implicit, am alimentat rezerva autorităţilor competente din ţara vikingilor de a da curs unei cereri de extrădare, venite din partea unei ţări partenere.

Situaţia, iată, se repetă.
Cazul Bivolaru este unul complicat şi, probabil, neinstrumentat aşa cum trebuie, pentru că, mai acu’ cîteva zile, şi Franţa a amînat extrădarea aceluiaşi personaj. Reţinut în Hexagon, Bivolaru a avut parte, cum e şi firesc, de avocaţi care au opintit să-l scoată pe flăcău nevinovat. Unde au fost procurorii români? Şi ce argumente au adus pentru ca acest caz să primească cursul firesc al deciziei tribunalelor noastre? „Nicăieri” şi „niciunul” sînt cele două cuvinte cheie, pe care şi-au bazat judecătorii francezi hotărîrea de a mai studia puţin cazul. Oficial. Pentru că neoficial, chiar dacă condimentăm şi cu un pic de speculaţie, făr’ de argumente palpabile, nu prea sîntem băgaţi în seamă. Luaţi în serios. Sau, dacă vine vorba despre noi, se nasc imediat suspiciuni că ne-am făcut treaba de mîntuială sau cu o mare doză de subiectivism. Iar acest tip de comportament şi istericalele viscerale nu sînt admise de către nici o instanţă serioasă.
Darămite de către un Stat responsabil.