Se repetă istoria?

RADU VIDA

  Nu este un secret că, de mult ori, editorialele mele au cuprins cuvinte de laudă la adresa Chinei. Nu sînt singurul care apreciază evoluţiile economice şi sociale ale acestui vechi şi harnic popor care, cu toate poticnelile istorice, neajunsurile ideologice şi piedicile internaţionale a ajuns să dea clasă în multe domenii de activitate. Şi nu mă refer neapărat la concurenţa din varii domenii, care plasează China pe primul loc înaintea unor state cu tradiţie.  Admir, mai degrabă, migala cu care au fost planificaţi paşii ce trebuie făcuţi pentru a conta în competiţia mondială a valorilor. Şi, chiar dacă mult diferită de a noastră, admir cultura chineză, forţa acestui mare popor de a adapta vechiul noului şi de a nu rămîne « de căruţă » atunci cînd vine vorba despre acumularea unor valori internaţionale, spre beneficiu propriu. Dînd, totodată, « culoare locală »  multiculturalismului propriu.

Nimeni nu-i perfect, spune o  înţelepciune, drept pentru care, la un moment dat, am înclinat să dau acest titlul comentariului de astăzi. Şi pentru că nu este vorba despre o analiză a economiei, politicii sau societăţii chinezeşti, am să-mi argumentez intenţia, prin a vă spune că, de cîteva zile, o delegaţie guvernamentală din România face o vizită în R.P Chineză.

Ciudat – pentru că, în ultimii douăzeci de ani, ştirile pozitive nu fac obiectul interesului mass media de la noi -, agenţiile de presă au preluat tot felul de acţiuni, care vin să îmbunătăţească relaţiile economice dintre cele două ţări, realmente pentru avantaj reciproc. Nu le reiau, pentru că, sînt sigur, vă sînt cunoscute din presa românească şi internaţională. Spre surprinderea mea, însă, mai nimeni n-a vorbit despre prezenţa, în delegaţia care s-a deplasat la Beijing, a dlui Valeriu Turcan. Purtătorul de cuvînt al preşedintelui României a şters-o de la Cotroceni pentru a participa la un seminar, dedicat responsabililor cu afacerile mass media din ţările în curs de dezvoltare. Nimic, ciudat, de data aceasta. Pentru că  – se ştie – preşedintele Traian Băsescu are o veche şi profundă aversiune faţă de presă, în general, şi faţă de libertăţile pe care şi le-a permis faţă de domnia sa, în special.

Evident că Agenţia Xinhua a folosit termeni diplomatici pentru a descrie evenimentul, dar, din puţinele eufemisme am  putut deduce ce-l… mînă-n luptă pe dl. Turcan. Spune domnia sa: «Guvernele trebuie să facă schimburi pentru a elimina neînţelegerile şi lipsa de încredere». Nu am nimic împotrivă şi, cred, nici dumneavoastră. Şi chiar dacă am avea, guvernele tot fac sau nu fac schimb de informaţii. Prezenţa dlui Turcan nu se poate explica decît prin prisma faptului că domnul preşedinte vrea să afle cum se poate pune botniţă presei (măcar celei din ţară). Să ia modelul, cu alte cuvinte. Şi şeful Biroului de Informare al Consiliului de Stat, Wang Chen, a încercat să abată atenţia de la scopul real al seminarului, vorbind despre dialog şi cooperare. În traducere liberă: alinierea la un timp de ascultare, care, de cele mai multe ori, duce la obedienţă şi lipsa ideilor personale în materie de jurnalism. Nu vreau să spun că aşa a început totul pe vremea lui Ceauşescu.

Asta, pentru că nu vizitele în Asia au determinat înăspriri ale dreptului la liberă exprimare. Remarc doar că istoria nu se poate repeta, pentru că aparţinem altui spaţiu de cultură şi descătuşarea de după ’89 nu poate fi întoarsă din drum.  Iar o instituţie ca Oficiul Informaţional de Stat pentru Internet, cum este în China nu-şi are locul în tipul nostru de democraţie.