Se justifică “euroscepticismul”?

Ilie CĂLIAN

România e o vacă de muls pentru  cîţiva puternici din UE – iată o frază  pe care, într-o mare varietate de formulări, mai “moi” ori mai dure, le-am auzit tot mai des în ultimele şase-şapte luni. Desigur, opinii asemănătoare am auzit şi înainte, dar mai puţine şi venind mai ales din partea unor economişti şi analişti politici care luau în considerare date, statistici, situaţii, aspecte legislative etc. fie din UE pe ansamblu, fie doar din anumite ţări ale UE, care arătau că României (şi Bulgariei, într-o anumită măsură şi altora din Est) li se aplică alt sistem de măsurători decît celor din “vechea” Europă; mai ales în legătură cu prăbuşirea economică şi financiară, ca semne că România e tratată “altfel”: ca o piaţă de “desfacere” pentru produse industriale de slabă calitate din Vest, o sursă de materii prime cu o foarte redusă valoare adăugată şi o sursă de mînă de lucru ieftină.

Iată că atitudinile “eurosceptice” – ca să folosesc un termen “soft” (sau moft) – se înmulţesc în ultima vreme. Creşte şi numărul celor care îşi pun întrebarea: Cu ce scop vor fi “sponsorizat” (cu sume extrem de generoase) anumite forţe economice şi politice din Vestul Europei aşa-numitele “revoluţii” colorate din România, Ucraina, Georgia, fosta Iugoslavie? Şi, în directă legătură cu aceasta: Nu cumva brusca schimbare a candidatului Alianţei DA (PNL+PD) la preşedinţia României – a lui Stolojan cu Băsescu -, a unui finanţist cu oarecare prestigiu cu un fost căpitan de vapor cu dosare penale (Flota, locuinţele), a avut ca scop instalarea unui preşedinte care să fie dator vîndut celor care l-au “sponsorizat”?! Oare ce s-ar fi întîmplat dacă Băsescu n-ar fi beneficiat de imunitatea prezidenţială?! Adică: întreaga evoluţie a României după 2005 a stat – cu toate bunele intenţii ale guvernului liberal – sub semnul orientării României spre folosul altora.

Dar motivul fundamental al creşterii “euroscepticismului” în România îl constituie, de fapt, tratamentul la care au fost supuşi românii în ultimele şapte luni, de la referendumul pentru înlăturarea lui Băsescu, pînă acum, cînd vine un ţîşti-bîşti, funcţionar al UE, să ne explice cum e cu libertatea de opinie şi drepturile presei libere. (Desigur, n-o fi vorba doar de năzbîtiile care-i trec prin cap vreunui funcţionar de la Bruxelles, ci de o modalitate de a exercita presiuni asupra României. Iar asemenea funcţionari se cred buricele pămînturilor europene: unii dintre ei, vreo 4.000, au salarii mai mari decît Angela Merkel. Nu mă înduioşează sărăcia cancelarului german – dar nu mă îndoiesc că nici aceasta – care, nu este, în ultimă instanţă, decît tot un funcţionar, al ţării sale – nu se poate opune marilor forţe care domină UE.) Şi nu atît insolenţa funcţionarilor UE (incluzîndu-i aici şi pe preşedinte, şi pe feluriţii comisari) i-a supărat pe foarte mulţi români, ci faptul că Guvernul României, prin primul ministru Victor Ponta, nu a luat o poziţie mai fermă împotriva acestora.

Am afirmat în alt editorial că s-ar putea ca Victor Ponta să fie, în realitate, mai abil decît ni-l imaginăm. Ar trebui să ne reamintim că Ponta trebuie să negocieze cu UE cîteva lucruri extrem de importante. Mai întîi: reluarea finanţărilor pe care UE ni le-a tăiat din cauza catastrofalului mod în care le-a gestionat Emil Boc. Apoi: viitorul buget al UE, inclusiv acele capitole care – s-a văzut între timp, adică din 2007 pînă azi – ar trebui să le abordăm de pe alte poziţii. Mai este de luat în considerare presiunea UE-FMI-BM asupra Guvernului Ponta pentru privatizarea şi restructurarea unor ramuri economice strategice -–nu doar pentru ca să aibă respectivele bănci garanţia că le vom putea restitui datoria imensă (şi, în mare măsură, inutil) contractată de Băsescu (pentru a fi pe deplin supuşi unor forţe financiare şi economice globalizante), dar şi pentru ca aceste întreprinderi/regii/sectoare economice să ajungă în mîna unor proprietari străini, care vor fi fost hotărîţi de multă vreme, peste capul nostru.

Nu pot exclude – de dragul băţoşeniei patriotice/patriotarde – abilitatea în negocieri cu partenerii (oricare ar fi aceştia, chiar “egalii” noştri, formal, din UE), dar nici ideea că flexibilitatea nu poate fi înlocuită cu umilinţa. Adică, nu pot accepta “înţelepciunea” românească “Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea”, decît cu condiţia ca, după aceea, să omori dracul. Or, noi n-avem niciun interes să “omorîm” Uniunea Europeană, ci, dimpotrivă, să contribuim la eliminarea imperfecţiunilor ei, pentru a fi parteneri egali cu adevărat într-o structură geostrategică de viitor.

Şi, pînă la urmă, am fi ajuns, oare, în acestă situaţie fără multe cozi de topor, care, în frunte cu Băsescu, s-au dus să ne pîrască la Înalta Poartă cum că le facem necazuri lor, îngeraşii politicii româneşti?! Vă rog să nu uitaţi că, dacă n-au nominalizat persoane, atît Raportul MCV, cît şi feluriţi lideri ai UE au nominalizat instituţii care s-au dus cu pîra la Bruxelles – adică persoane instalate acolo de tartorul lor, Băsescu. Aşadar, euroscepticismul s-ar justifica doar dacă exclusiv “Europa” ne-ar băga beţe-n roate – nu dacă “ai noştri” sînt primii care ne dau foc.