Se închide circulaţia pe Transfăgărăşan

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că, începând de luni, 4 noiembrie, circulația rutieră va fi închisă pe DN 7C (Transfăgărăşan), de la km 104+000 (Piscu Negru), până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă). Decizia închiderii acestui sector de drum a fost luată în conformitate cu Regulamentul de funcţionare a drumului naţional DN 7C, dar şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, care poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment. Sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător.

Participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră existentă, pe următoarele sectoare ale Transfăgărăşanului: * km 0 + 000, localitatea Bascov, județul Argeș și km 104 + 000, Piscu Negru * km 130 + 800, Cabana Bâlea Cascadă şi intersecţia cu DN 1 km 151 + 955, judeţul Sibiu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (tel.: 021/264.33.33; 021/9360, www.cnadnr.ro, Facebook: https://www.facebook.com/cnadnr/)

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.