Se împotmolește recensământul?

Dacă lucrurile au mers relativ bine în perioada de autorecenzare, după ce a început recenzarea în teren au apărut și necazurile.

Conform Direcției Județene de Statistică Cluj, una dintre principalele probleme este lipsa recenzorilor, în special în Cluj-Napoca, Florești și Baciu. Astfel, dacă în total este nevoie de 725 de recenzori, la sfârșitul lunii iunie erau angajați doar 628, iar în Cluj-Napoca erau necesari încă 43 de recenzori. Alte probleme sunt legate de funcționarea aplicației (întrebările se deschid greu, astfel că durata de completare a unui chestionar este mare), de activitatea redusă a multor recenzori, dar și de lipsa de cooperare a populației. Astfel au fost întâlnite cazuri în care cetățenii nu deschid ușa recenzorului sau nu îl contactează, deși li se lasă în poștă fluturași cu date de contact. În prezent, Clujul, cu un procent de 65,6% dintre persoane recenzate se află sub media națională, care a ajuns la 66,6%, topul recenzării fiind condus de județul Botoșani cu un procent de 88,5%. În 28 iunie, cu 19 zile înainte de finalul perioadei de recenzare care este programată să se încheie în 17 iulie, în județ mai trebuiau recenzate 244.122 de persoane, dintre care 137.380 în Cluj-Napoca.

Satele – campioane la autorecenzare în Cluj

Până la sfârșitul lunii mai, în judeţul Cluj au fost completate prin autorecenzare 477.779 chestionare (persoane și locuințe secundare neocupate), dintre care 442.328 chestionare pentru persoane (din care au fost validate 371.436 chestionare), respectiv 35.451 chestionare pentru locuințe secundare neocupate.

În total, după autorecenzare, pe ansamblul județului s-a ajuns la un procent de 52,31% chestionare validate, în mod surprinzător sătenii depășindu-i la acest capitol pe orășeni, cu un procent de 53,28% chestionare valide față de unul de 51,75%. În Cluj-Napoca, au fost validate 50,96% dintre chestionare, în Câmpia Turzii – 58,4%, în Dej – 59,44%, în Gherla – 54,61%, în Turda – 48,46%, iar în Huiedin – 49,68%. Campioane la autorecenzare sunt comunele Sâncraiu și Buza, cu procente de 95,04%, respectiv 93,28%, în timp ce codașele sunt comunele Săcuieu (20,25%), Băișoara (26,82%) și Măguri Răcătau (28,19%).

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut