Se fac înscrieri la hackathon-ul „Hacking Health Romania”

Au început înscrierile la „Hacking Health Romania”, cel mai important hackathon pe teme de sănătate din Europa Centrală și de Sud-Est, eveniment care va avea loc în București, în perioada 28-29 octombrie, și va oferi finanțări în valoare totală de 15.000 de dolari.

Evenimentul se adresează specialiștilor din IT (arhitecți de software, dezvoltatori și tineri antreprenori, studenți ai facultăţilor de profil), precum și experților din sănătate. Începând din această lună, specialiştii IT care doresc să își prezinte ideile care pot avea un impact pozitiv asupra sistemului medical din România, au la dispoziție un formular de înscriere pe site-ul oficial al evenimentului, http://health-hackathon.ro.

Înscrierile au loc până în 8 octombrie. Pentru selecția participanților se vor avea în vedere următoarele trei criterii: * trimiterea ideii de proiect odată cu înscrierea (condiție obligatorie) * calificările profesionale și aptitudinile tehnice * interesul arătat pentru domeniul e-health și/sau al sănătății. Candidaţii selectaţi vor fi anunțați prin e-mail, până în14 octombrie. Costurile de transport şi cazare vor fi acoperite de compania Johnson&Johnson Romania.

În competiție pot fi înscrise idei de produse sau de servicii digitale din domeniul sănătății, cum ar fi: * aplicații care conectează personalul medical și comunitățile izolate, rurale, cu ajutorul telemedicinei * instrumente pentru screening on-line * platforme care pot creşte gradul de conștientizare despre afecțiuni precum tuberculoza multidrog rezistentă, cancer, HIV, soluții cu impact asupra sănătăţii mintale, inclusiv programe de suport pentru pacienți și monitorizarea feedback-ului pacienților în timp real * programe care promovează prevenția sanitară și un stil de viață sănătos, educația sanitară în școli, creșterea utilizării dispozitivelor medicale în combaterea obezității și proiecte prin care poate fi facilitată instruirea și educația personalului medical etc.

Juriul hackathon-ului va fi format din experți în IT și sănătate, precum şi din reprezentanți ai unor companii din sectorul tech. Membrii juriului vor mentora echipele pe parcursul evenimentului și vor alege, la final, trei proiecte câștigătoare. Fiecare dintre acestea va primi, din partea Johnson&Johnson Romania, finanțări pre-seed în valoare de 5.000 de dolari pentru dezvoltare și implementare.

Competiția este organizată de Smart Everything Everywhere și compania Johnson & Johnson Romania, cu intenţia de a crea un incubator de proiecte-pilot, care, odată implementate, să răspundă unor nevoi specifice ale pacienților din România, să influențeze pozitiv starea lor de sănătate și să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate. Ambasada Statelor Unite ale Americii şi Camera De Comnerţ Americană în Românoia (AmCham Romania) sunt parteneri ai „Hacking Health Romania”.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.