Se descongestionează traficul pe ruta Floreşti – Cluj-Napoca

• Legătura cu municipiul se va putea face pe o rută alternativă DN1 •

Cei care fac naveta între Floreşti şi Cluj-Napoca vor avea posibilitatea să aleagă un traseu alternativ, mai puţin aglomerat. Astfel, începînd din luna mai a acestui an, Primăria Floreşti va pune la dispoziţia participanţilor la trafic o nouă rută de acces spre Cluj-Napoca, anunţă administraţia floreşteană.

Potrivit acesteia, este vorba despre un traseu pe partea de SUD a comunei, amenajat din fonduri proprii ale administraţiei publice locale floreştene.

„Noul drum porneşte din strada Tăuţiului, continuă pe deasupra unităţilor militare şi apoi se bifurcă spre Horea-Sulea-2DN1 (Avram Iancu pe direcţia Metro, sau, după 200 de metri, tot spre DN1, pe direcţia Polus) Epinvest. Acest nou drum, cel de pe SUD, va fi unul de macadam şi poate pe viitor chiar îl vom asfalta. Acum se lucrează la rigole şi la calea de rulare. Lăţimea drumului va permite o circulaţie decentă pe două sensuri. Este o nouă legătură spre Cluj, care, sînt sigur, va fi folosită de mulţi floreşteni, mai ales cei din Tăuţi sau din zona de Sud a comunei, lucru ce va duce la o eliberare a traficului de pe Avram Iancu ( DN1. Iată, dacă autorităţile centrale nu ne ajută deloc, ne descurcăm pe plan local”, arată primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.

Acesta precizează că, în funcţie de cum evoluează situaţia, anul viitor administraţia floreşteană are în vedere asfaltarea drumului de pe partea de Nord, cel care face legătura cu zona de Vest a cartierului Grigorescu. „Să fim înţeleşi – acest drum nu este în locul Drumului de Ocolire Sud. Într-adevăr urmăreşte o porţiune calea viitorului drum de ocolire, dar atît. Drumul de Ocolire SUD, proiect care continuă, fiind în derulare, va avea un ecartament mult mai larg, e asfaltat, are pistă de biciclete şi trotuare. Acolo urmează să fie mutaţi stîlpii, să se creeze şi o porţiune de drum în totalitate nou, e o lucrare mult mai amplă”, precizează Şulea.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.