Se deschid Băile Cojocna

De la 1 Iunie, de Ziua celor mici, se redeschid Băile Cojocna, micuțul nostru litoral ce oferă multiple virtuți balneare. Amenajat pe cele două lacuri saline apărute în urma renunțării la extragerea zăcământului de sare care se găsește din belșug pe filonul Dej – Turda, printr-un important proiect cu fonduri europene, s-a amenajat aici, cu mai bine de un deceniu în urmă, o frumoasă bază de tratament și agrement în care principali factori curabili sunt apa, soarele și mediul ambiant.

Sezonul estival al acestui an a fost mult mai greu de pregătit după doi ani de restricții, timp în care fosta administrație a lăsat o datorie societății ce trebuie plătită, eșalonat, la ANAF, până în anul 2024.

Noul manager, dl, ec. Dorel Timofte, cu sprijinul Consiliului local Cojocna, au găsit o parte din resursele necesare lucrărilor, nu puține la număr, de reabilitare a stațiunii, concretizate în înlocuiri de gresie și faianță în interiorul și exteriorul clădirilor, schimbarea multor conducte și baterii la grupurile sociale și la dușurile de apă rece și caldă. Apoi, igienizarea pontoanelor din lemn, igienizarea și toaletarea garderobelor și multor spații verzi adiacente, reabilitarea mobilierului exterior, lucrări ce împrospătează întregul areal, dar care au fost atent făcute până în ultima zi a lui mai.

Dacă la Figa şi la Dej turiştii pot în continuare să facă băi sărate calde în bazinele interioare, fără pauză între sezonul cald şi cel rece, ne spune noul manager, și la Băile Cojocna va fi posibil acest lucru, dorit și așteptat de foarte mulți oaspeți, chiar începând cu luna iunie când se deschide și sectorul interior al băilor calde rezervat tratamentelor, unde s-au refăcut instalațiile de încălzire a apei din bazine.

Trebuie să mai reamintim faptul că Băile Cojocna este o stațiune balneo-climaterică aflată în apropierea municipiului Cluj–Napoca, amplasată pe versantul stâng al pârâului Valea Sărată, la o altitudine de 340 m. În zonă au existat încă din timpul ocupației romane exploatări de sare destinată și exportului, iar apa celor două lacuri are sub ea importante blocuri de sare cei conferă efectele terapeutice. Lacul Toroc, supranumit și Lacul Băilor, are o salinitate de 109,8g/l măsurată, la suprafața apei, în timpul verii.

Fără a neglija agrementul, trebuie să se știe ca apa sarata este benefică pentru sănătate, având efect vindecător mai ales în cazul afecțiunilor reumatismale (artroze, poliartroze, spondiloze, tendinoze), endocrine și ginecologice, ca să dam doar câteva exemple ce reduc unele suferințe.
Serviciile de meganet asigură internet nelimitat în incinta băilor, există pază externalizată, iar parcările au o capacitate de 240 de locuri.

De reținut este și faptul că accesul în incinta ștrandului se face pe baza biletului de acces si brățară. Odată cu achiziționarea biletului, utilizatorii trebuie să accepte termenii și condițiile utilizării serviciului afișate la caserie și își însușesc obligativitatea respectării regulilor impuse de administrația băilor și Consiliul local Cojocna, sub a cărui oblăduire s-a realizat această investiție atât de necesară îmbinării tratamentului cu agrementul.

Băile dispun de restaurant cu o terasă proprie, dar și alte terase în incintă unde se poate servi masa, apă, sucuri, înghețată și alte produse și obiecte de sezon. Vă informăm că tarifele percepute în acest sezon estival sunt de 20 lei/brățară, luni – joi, 10 lei/brățară, luni – joi, pentru copii si persoanele cu dizabilități, 30 lei/brățară vineri – duminică + sărbători legale. 20 lei/brățară vineri – duminică + sărbători legale pentru copii și persoanele cu dizabilități. Șezlongul se oferă pentru 10 lei, la… paritate cu parcarea autoturismului.

Pentru băile calde prețurile diferă, adică sunt duble, există și abonamente de 12 zile ce trebuie achiziționate cu 500 lei pentru adulți.

Așadar, de mâine se deschid frumoasele porți rustice ale Băilor Cojocna, de ale cărei ape tămăduitoare vă puteți bucura până la toamnă, dacă soarele își va arăta deplina generozitate și prietenie.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut