Se cere sancţionarea directorului DGASPC Cluj

    Executivul Consiliului Judeţean Cluj le va cere astăzi consilierilor judeţeni să aprobe sancţionarea directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului Cluj, Daniel Tămaş cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni. Demersul conducerii CJ Cluj vine în urma unei cercetări administrative care a scos la iveală mari nereguli în activitatea desfăşurată de Tămaş în calitate de director al DGASPC Cluj. Raportul întocmit de Comisia de Disciplină evidenţiază următoarele abateri disciplinare: neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri; utilizarea fondurilor alocate de Judeţul Cluj pentru hrana persoanelor asistate în vederea asigurării hranei angajaţilor proprii ai DGASPC şi angajaţilor unor societăţi cu care instituţia avea relaţii contractuale; utilizarea imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Padin nr. 20, judeţul Cluj, contrar prevederilor legale şi în alt scop decât cel pentru care a fost primit în administrare; plata cheltuielilor aferente utilităţilor consumate de angajaţi pentru folosinţa imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Padin nr. 20, judeţul Cluj, din bugetul DGASPC, contrar prevederilor legale; contractare şi execuţie lucrări de reabilitare a sediului central al DGASPC (clădirea principală), situat în municipiul Cluj-Napoca, str. G-ral Eremia Grigorescu nr. 37-39, judeţul Cluj, contrar prevederilor legale; Ocuparea unor funcţii contractuale, fără ca persoanele respective să promoveze concursurile la care au participat, au avut loc la data angajării. În documentul ce va fi supus aprobării Consiliului Judeţean Cluj se arată că pe parcursul anchetei disciplinare s-au constatat indicii de natură penală, fiind sesizat Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca.
    C.P.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.