Se autoreformează CCR?

CALIANIlie CĂLIAN

Astăzi, Curtea Constituţională a României urmează să se pronunţe în legătură cu propunerea de buget pe 2015, adoptată de Parlament, dar contestată de noul PNL (PDL+PNL). Contestarea bugetului la Curtea Constituţională este o premieră în “originala noastră democraţie”, întrucît aprobarea bugetului ţine de competenţa Parlamentului, care acceptă sau nu alocarea unor fonduri diferitelor ministere. Din argumen-tele celor care au contestat bugetul, niciunul nu rezistă analizei din punct de vedere constituţional, întrucît invocarea unor drepturi cetăţeneşti nu poate anula bugetul – mai exact, cifrele acestuia -, deoarece ele nu afectează drepturi şi obligaţii ale guvernului faţă de cetăţean, sau ale cetăţeanului faţă de stat: nicăieri Constituţia sau alte legi orga-nice nu fixează limite maximale şi minimale în cifre absolute sau în procente.

Presupun că CCR va conchide că nu este de competenţa ei să analizeze structura bugetului. Şi chiar dacă, prin absurd, ar avea obiecţii, activitatea Guvernului poate continua, conform legii, urmînd alocările din vechiul buget, pînă la aprobarea celui nou. Desigur, primul ministru Victor Ponta are dreptul să afirme că “jmecheria” Opoziţiei îl încurcă: în ultimă instanţă, este vorba de contre politicianiste şi nu de o problemă de substanţă.

Substanţa este alta: de fiecare dată cînd fostul preşedinte se afla în opoziţie cu Guvernul sau Parlamentul, apela, indirect, la Curtea Constitutională pentru a şantaja Executivul şi Legislativul. Aşa că, în ultimii ani Curtea Constituţională a devenit o altă Putere. Ea nu reprezintă, de fapt, Puterea Judecătorească, întrucît CCR este un organism politic, constituit din persoane delegate de Parlament, Preşedinţie şi Guvern, în loc să fie constituit exclusiv din specialişti şi, astfel, să aibă deplină independenţă. De altfel, scăderea încrederii populaţiei în

justiţie se datorează în mare măsură implicării politicului în actul justiţiar şi în prea mică măsură erorilor strict individuale ale jude-cătorilor. Mai exact, numărul mare de contestări la CEDO a unor hotărîri judecătoreşti are la bază nu doar erorile în sine, ci, mai ales, convingerea că Justiţia – de la procurori la judecători – este manevrată de mai-marii din politică. Paradoxal, impresia a crescut pe măsură ce organele judiciare “specializate” – ANI şi DIICOT – au înce-put să “lucreze” mai multe dosare ale unor politicieni. Cum a mai apă-rut şi ANI, un alt organism politic, s-a consolidat ideea că aceia ca-re au puterea politică şi-au creat propriile instrumente juridice cu care să-şi anihileze “legal” adversarii, după ce, prin subordonarea ser-viciilor secrete, şi-au asigurat accesul la informaţii care pot fi uti-lizate în şantaj şi, în ultimă instanţă, în justiţie.

Însă, decizia de azi a Curţii Constituţionale va avea şi un alt efect: va fi un semnal în legătură cu raportul dintre CCR şi noul pre-şedinte al României. Fusese evident că, prin persoanele numite politic, CCR îi făcea, adesea, jocul lui Băsescu, respectiv al partidului sau guvernanţilor săi. Dacă va continua să se implice în toate actele Guvernului şi Parlamentului, se va considera că şi Klaus Iohannis este un preşedin-te “jucător” – doar cu alt tip de discurs. Cel puţin deocamdată, noul preşedinte a lăsat să se înţeleagă că va refuza să-şi depăşească atribuţi-ile şi, mai ales, să se implice în jocuri politice. Desigur, ultimele sa-le “prestaţii”, dinainte de depunerea jurămîntului, îl arătau foar-te “partizan”, implicat în destinul vechiului şi noului PNL. Nu ştiu dacă asta a fost doar o joacă politicianistă sau un angajament faţă de cei care l-au susţinut. După cum nu ştiu dacă declaraţiile sale privi-toare la reformarea Constituţiei şi altor legi sînt întrutotul sincere sau conjuncturale, cum se aşteaptă din partea noului preşedinte. Vom ve-dea, presupun, mai curînd decît ne aşteptăm.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.