Se adună semnături pentru referendum de demitere a primarului din Floreşti

gunoiDupă nici trei luni de la preluarea celui de al doilea mandat de primar al comunei Floreşti, Horia Şulea se confruntă cu o criză atât administrativă cât şi de imagine. Edilul este ţinta unui demers de demitere din cauza problemelor generate de deşeurile menajere din comună. O petiţie în acest sens a fost demarată recent şi a adunat deja aproape 450 de semnături. Oamenii sunt nemulţumiţi de modul în care este gestionată problema deşeurilor menajere din comună.

Petiţia poate fi accesată pe portalul petitieonline.ro, iar pentru ca aceasta să producă efect este nevoie de 25% din semnăturile locuitorilor comunei Floreşti. În cazul în care se va aduna numărul necesar de semnături, se poate organiza referendumul privind demiterea primarului Horia Şulea.

Floreştiul, comuna cu cea mai mare populaţie din România, se confruntă de mai bine de o lună cu o criză majoră a deşeurilor menajere. Operatorul de salubritate din localitate, Quatro Eco Salub SRL, societate înfiinţată de către comunele Gilău, Floreşti, Căpuş şi Măguri-Răcătău, nu a mai ridicat deşeurile, iar floreştenii au rămas cu gunoaiele pe stradă.

În încercarea de a rezolva situaţia, primarul Şulea a cerut Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă să instituie starea de alertă la nivelul acestei unităţi administrative. Primăria Floreşti a depus la Prefectura Cluj două solicitări în acest sens pentru a putea debloca situaţia generată de deşeuri. În contextul analizării acestei solicitări în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, specialiştii în mediu şi în situaţii de urgenţă au explicat că solicitarea este netemeinică. Specialiştii au explicat că situaţia legată de deşeuri, din această comună, este generată de un litigiu comercial între operatorul de salubritate şi firma care administrează rampa de deşeuri. Reprezentanţii rampei de gunoi au spus în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă că ei pot prelua în continuare deşeurile din Floreşti, cu condiţia să-şi plătească datoriile mai vechi. În urma dezbaterilor, membrii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă au votat respingerea cererii Primăriei Floreşti privind instituirea stării de urgenţă, administraţia locală floreşteană fiind îndrumată să găsească alte soluţii, aşa cum au făcut şi alte comune din judeţ.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.