Scurtă istorie a boicoturilor sportive

Gazeta Wyborcza

De mai mult de un deceniu s-au depus eforturi pentru a strînge legătura dintre sport şi politică, lucru care se întîmplă şi acum, prin apeluri de a boicota Campionatul European de Fotbal din Ucraina.

“Nu amestecăm sportul cu politica”, declara preşedintele american Franklin D. Roosevelt înainte de Olimpiada din 1936, care se desfăşura în Germania fascistă. Americanii au ezitat destul de mult, însă în final au participat la Olimpiadă. Boicotul a fost condus la acea dată de URSS şi Spania, unde la putere au venit forţele de stînga, şi a fost susţinut de alte 20 de ţări.

În 1976, la Montreal, a putut fi observată solidaritatea Africii. În semn de protest, 28 de ţări africane nu au luat parte la Jocuri, într-un boicot ce viza Noua Zeelandă. Rugbiştii din această ţară s-au dus să joace în Africa de Sud, încălcînd astfel embargoul sportiv la adresa patriei apartheidului.

După patru ani, în 1980, la Moscova, lumea întreagă a fost martora celui mai cunoscut boicot: SUA, Germania Federală, Japonia şi alte zeci de ţări au ignorat Olimpiada, exprimîndu-şi indignarea faţă de intervenţia sovietică din Afganistan. La protest nu s-au raliat toate ţările occidentale, însă Marea Britanie, Franţa, Italia şi alte cîteva ţări au trimis doar delegaţii reduse: sportivii lor trebuiau să fluture la ceremonia de deschidere a Jocurilor drapele olimpice, nu naţionale.

În 1984, la Los Angeles, 14 ţări din Blocul Estic, în frunte cu URSS, s-au răzbunat pe faptul că americanii au boicotat Olimpiada precedentă. La boicot nu s-a raliat România, unde Ceauşescu desfăşura o politică internaţională independentă faţă de Moscova şi era prieten cu China, ţară care a participat la Olimpiada din SUA. România a înregistrat un succes impresionant: s-a situat pe locul doi după SUA ca număr de medalii, cîştigînd 53 de medalii, dintre care 17 de aur. Şi totul pentru că în “disciplinele sportive socialiste”, cum ar fi atletica grea (halterele) sau luptele, românii nu aveau egal.

Jocurile de la Seul din 1988 s-au desfăşurat pe fondul temperării războiului olimpic dintre Est şi Vest. La împăcarea celor două părţi a contribuit preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch. Jocurile au fost boicotate doar de Coreea de Nord şi de aliaţii lor, Cuba, Nicaragua şi Etiopia.

Şi în lumea fotbalului au avut loc boicoturi, chiar dacă mai rar. În 1938, cîteva ţări din America de Sud, între care Argentina şi Uruguay, nu s-au dus la Campionatul Mondial din Franţa, pentru că nu le-a plăcut faptul că acesta a fost organizat pentru a doua oară pe continentul european.

În meciurile eliminatorii pentru CM din 1974, URSS a refuzat să joace cu echipa din Chile, argumentînd acest gest prin faptul că meciul urma să aibă loc pe stadionul unde regimul lui Augusto Pinochet “a ucis deţinuţi politici”.

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) şi Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) au avut multe probleme cu Israelul, pentru că ţările arabe nu doreau să joace cu acest stat. Din acest motiv, se întîmpla ca această ţară mediteraneană să se confrunte în meciurile eliminatorii cu echipele Australiei şi Noii Zeelande. Din anii 1990, echipa Israelului a fost transferată definitiv în zona europeană a UEFA.

O altă confruntare politică a avut loc la meciurile eliminatorii de dinaintea Cupei Europei din 1960, cînd Spania a refuzat să joace în sferturile de finală cu echipa URSS. Generalul Franco nu dorea ca echipa ţării sale să se ducă în Moscova comunistă.

În 1992, UEFA a înlăturat Iugoslavia de la participarea la Campionatul European de Fotbal, din cauza embargoului militar impus de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Chemaţi din concediu pentru a juca în locul lor, danezii au cîştigat competiţia “în mod senzaţional”.

Boicoturile sportive de anvergură s-au încheiat în mare parte odată cu căderea Cortinei de Fier. Atunci cînd nu au mai existat marile puteri care să lupte pentru ideologia lor cu ajutorul sportivilor, nu au mai rămas “curajoşi”. Astfel, nimeni nu şi-a exprimat protestul împotriva organizării Olimpiadei în China, unde sînt încălcate drepturile omului, în condiţiile în care două treimi dintre ţările lumii au relaţii comerciale cu această ţară. Din acelaşi motiv nimeni nu va protesta împotriva organizării Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014 în staţiunea rusă Soci.