Scumpire record a alimentelor

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut în noiembrie pentru a şasea lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel de după decembrie 2014, această creşterefiind cel mai mare salt înregistrat pe parcursul unei singure luni, după iulie 2012.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care publică lunar propriul său Food Price Index, ce măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr, a anunțat că în noiembrie acest indice a crescut până la 105 puncte, de la o valoare de 101 puncte în octombrie.
FAO a subliniat că factorul principal care a stat la baza salutului de luna trecută a fost creşterea cu 14,5%, de la o lună la alta, a preţului uleiurilor vegetale, ca urmare a unei majorări a preţurilor la uleiul de palmier în condiţiile scăderii stocurilor mondiale. Preţurile la cereale au înregistrat o creştere mai modestă, de 2,5% în noiembrie comparativ cu octombrie, dar una de 19,9% față de aceeaşi lună a anului trecut. Preţurile la export pentru grâu au continuat să crească în noiembrie, iar preţurile la porumb s-au majorat pe fondul continuării achiziţiilor mari făcute de China. Preţurile la zahăr au urcat cu 3,3% comparativ cu octombrie, preţurile la lactate au urcat cu 0,9% comparativ cu luna precedentă, la fel ca şi preţurile la carne. FAO a menţionat că este pentru prima dată după luna ianuarie a anului curent când indicele preţurilor la carne a crescut de la o lună la alta.
Pe de altă parte, FAO şi-a revizuit în jos, pentru a treia lună consecutiv, estimările privind producţia mondială de cereale în 2020. Conform noilor estimări, producţia mondială de cereale din acest an va fi de 2,742 miliarde tone, faţă de 2,750 miliarde tone cât estima anterior.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut