Sculptură | Personaje de legendă

Un nou eveniment artistic își face loc în peisajul cultural din Cluj Napoca. Mă gândesc aici la Trefilage, expoziția de sculptură a lui Darius Hulea, care ne invită la o călătorie prin universul plin de surprize al mitologiei.

Marți, 26 iulie, terasa Caroussel din Parcul Central a găzduit vernisajul expoziției, prilej cu care au luat cuvântul prof. univ. dr. Ioan Sbârciu și curatorii Cosmin Dimăncescu și Mihai Nuțu.

Darius Hulea ne surprinde cu o serie de lucrări pe cât de complexe și dificil de executat pe atât de expresive. Cu o atenție sporită acordată celor mai mici detalii, suita personajelor legendare sau istorice îi aduce în mijlocul nostru pe zeul Poseidon, Moise, cai mitologici sau chiar Regina Maria.

Lucrările sunt executate din fier sau oțel, apelând la tehnica sârnei sudate, unele fiind vopsite în aşa-numita culoare cyan, un amestec reușit de albastru și verde, încadrată ca și o ,,culoare rece”.

Pe lângă acestea, în portofoliul artistului regăsim o colecție de opere dedicate marilor personalități din istoria României, aşa cum este, de pildă, portretul lui Ferdinand I sau cel al Reginei Maria.

Rețin atenția, de asemenea, portretele lui Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Emil Cioran, George Enescu, Constantin Noica, Mircea Eliade precum şi o serie de lucrări-simbol (Aripi, Mâini jucăuşe etc.) şi, bineînţeles, instalația-triptic Tristan Tzara-Constantin Brâncuşi-Marcel Duchamp, realizată impresionant în alamă.

Darius Hulea

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Darius este originar din Alba-Iulia şi absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Sculptură, doctor în Arte Vizuale al prestigioasei instituții de învățământ superior.

De-a lungul anilor, a participat cu lucrări sculpturale în cadrul mai multor expoziții colective, organizate la Cluj Napoca Timișoara Dej, Alba Iulia, Braşov, Buşteni, Bistrița. Expoziții personale în Cluj, Bucureşti.
În anul 2013 tânărul artist a obținut premiul anual Grigore Badea din partea Asociației Culturale Grigore Badea în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România și Universitatea de Arte și Design din Cluj.
Totodată, Uniunea Artiștilor Plastici l-a distins pe Darius Hulea cu Premiul pentru Tineret.

„Întreaga operă dorește să povestească impresia imediată asupra fragmentelor mitologice, regăsite și reinterpretate ce pot aduce în lumea contemporană cunoașterea creaturilor fictive a miturilor, restaurate acum într-un material dur, fierul”, mărturisește Darius Hulea.

Iulia GHIDIU

Foto Eugen Moritz

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut