Scriitorul Cornel Udrea – sau formula chimică a vieţii eclatante

Da, am să vin diseară să te întîlnesc

La discotecă, unde e petrecere beton

Cu pantomime am să-ţi zic că te iubesc

Şi că aş vrea să facem un @yahoo.com

                                     (Din volumul La umbra păsării colibri)

– A venit toamna.  Ar trebui să ne acoperim inima cu ceva?

– Da. Toamna se numără bobocii. Cine-i are. Cine nu, îşi numără cărţile scrise. Şi-i trage plapumă peste hertz. Iată: „Reduceri de vară la sentimente” (teatru), „La umbra păsării colibri” (poezie), „Fericit cu procură” (poezie), „Predau engleza fără profesor”, „Punctul pe Y” şi „Epoca de piatră la rinichi” (proză umoristică). Se joacă şi piese de teatru de Cornel Udrea: la Tîrgu Mureş o piesă pentru copii, la Oradea – Art Emotion  şi la Teatrul Naţional din Cluj – Soţia mea, Shakespeare. Iar Florin Piersic urmează să monteze la Teatrul de comedie din Bucureşti piesa Soţia mea, Shakespeare, într-o variantă care i-a fost dedicată lui şi scrisă special pentru el. Urmează peste cîteva zile, la Slatina, la Teatrul Eugen Ionesco, o piesă socială antidrog, Colivia cu iluzii, apoi un teatru studenţesc la Iaşi, Românie, Elveţia mea, şi din nou un teatru radiofonic, Oameni de unică folosinţă în pregătire cu Horaţiu Mălăiele şi Adriana Trandafir.

– Nu vă plictisiţi deloc, aşa că nu schimbaţi locul de veci  cu un loc de muncă. Cum spuneţi undeva.

– Sigur că nu. Nici nu intenţionez. Noi, nemuritorii, avem foarte mult de lucru şi tocmai de aceea nu ne încurcăm cu secolele sau nişte zeci de ani, acolo. Ceea ce este important e că se citeşte încă şi cartea de umor are multă căutare. De altfel, sîntem singura ţară din lume care are o mişcare epigramistică excepţională. Şi avem mulţi scriitori de umor importanţi, însă, din păcate, e prea puţină publicitate pe temă. Noi, scriitorii de umor, sîntem la mare concurenţă neloaială şi nejustă cu politicienii. Noi încercăm, cu aceleaşi cuvinte cu care Eminescu şi-a scris poezia de dragoste, să facem oamenii să zîmbească. Să rîdă. Ei bine, politicienii se fac de rîs cu aceleaşi cuvinte şi cu aceste… violuri repetate asupra limbii române. Şi nimeni nu-i pedepseşte. Pînă nu apare o lege a pronunţiei corecte, a folosirii neologismelor, … cultura românească se află în impas. Urmăresc cu maximă atenţie preocupările Ministerului Culturii. Siturile arheologice, redecorările, rezugrăvirile unor feţe de inexistenţă sînt mai importante, se pare, decît literatura, să zicem. Cultura nu este gîndită, nu este planificată, nu există o strategie. Iar tineretul, care acum este destul de debusolat, are nevoie şi de un reper cultural în viaţă. El nu există la ora actuală. Foarte multe săli de teatru sînt goale, în schimb la aceste arme de nimicire în masă, numite manele, este înghesuială. Şi nu tineretul acela este de vină. Ci cei care nu ştiu să ofere altceva pe piaţa culturală. În rest, aştept cu deplină încredere anul 2014. Sper să fie mai bun decît… 2015! Şi, în această idee, voi mai scrie o carte de umor, debordînd un optimism nejustificat.

  – Scrieţi cu înverşunare, scrieţi mult, scrieţi, – n-o spun numai eu – extraordinar. Totuşi lumea este supărată pe dumneavoastră, pentru că nu vă găseşte în librării.

– Tirajele sînt mici. Pînă în 400 de exemplare. Şi există festivalurile de umor în ţară, unde îmi duc cartea şi ea este căutată şi dispare acolo. În librărie nu mai duc carte spre vînzare. M-am pîrlit odată şi de atunci am întrerupt această legătură.

  – Cumpăr turn de fildeş, cedez butoi, plus diferenţa, ziceţi undeva. Noroc că preconizaţi şi la noi un festival de umor.

– Va fi cel mai mare din Europa. Festivalu’. Şi mai complex, sper. Anul viitor, Mapomond Hilarion – zîmbete la purtător, se va ţine la Expo Transilvania. Este un proiect gîndit de mai multă vreme, dorit pînă la obsesie de mai multă lume, un proiect pe care sper să-l realizăm, în sfîrşit. Efortul este imens. O să fie 3.500 de caricaturi, din 60 de ţări, expoziţie Caragiale, văzut de 60 de caricaturişti ai lumii, de asemenea o retrospectivă Sorin Postolache şi foarte multe alte oferte ludice. Precum şi prezenţa unor nume importante ale comediei româneşti: Florin Piersic, Dorel Vişan, Melania Ursu, Petre Băcioiu, Elena Ivanca, Ioan Gyuri Pascu, Mircea Vintilă…  N-am să dezvălui toate capetele de afiş ale festivalului, dar sper să fie ceva deosebit. Şi sînt convins că nu numai clujenii vor participa la acest festival, o bienală de umor care are toate motivele să fie ţinut aici, la Cluj şi să fie un fel de prefaţă a Clujului cultural pentru întîlnirea tineretului lumii aici, la noi. Cetatea merită acest lucru! Am toate argumentele, prin numărul mare de studenţi şi  elevi din Cluj, dornici de cultură ludică. Există festivaluri în ţară, însă ele, încetul cu încetul, au fost înghesuite în aşa numitele zile ale oraşului şi în miros de mici şi… parfum de manele.  Cîte un festivăluţ de umor negru la culoare, care nu se justifică în nici un fel. Mai sînt cîteva festivaluri care se respectă: Vaslui, Slatina…. Poate şi Sibiul, care renaşte pe partea de umor. Şi lista se cam opreşte  aici.

    – Cine vă ajută în acest mare iniţiativă?

– Este un demers  extraordinar. Şi financiar este un efort uriaş. Avem deja semnale absolut  îmbucurătoare şi… duminicale pentru suflet, din partea unor sponsori cu mult simţ al umorului şi, de ce nu, cu simţ practic. Pentru că vor putea, în spaţii special amenajate, să-şi prezinte activitatea. Să se prezinte! Repet: mizez pe un număr foarte mare de vizitatori la acest festival. Spaţiul este generos, cu nişte surprize fantastice. Au şi copiii partea lor de ludis junior, să-i spunem aşa, în cele trei zile de desfăşurare. Poate să fie un început pentru marile manifestări culturale de gen. Proiectul a stîrnit un interes fantastic între actori, graficieni. Vom avea 28 de caricaturişti, care vor face portrete şi, desigur,  fiecare cu „personala” lui. Expoziţii cu ciudăţenii, o paradă a modei chinologice… Deviza festivalului este simplu şi scurt: Altfel!

– Bine „zicea” I.L Caragiale: „Acolo, în Ardeal, e un Cornelie Udrea, care nu scrie rău deloc, îmi calcă pe urme, dar mai are nevoie de pacienţă şi sapienţă. Parol!

– Nu este singurul motiv pentru care scriu. E felul meu vesel de a fi mereu alături de tristeţile contemporanilor.

Pagină realizată de  Radu VIDA

        Procesare foto: AnomisadiV