SCRIITORUL ADRIAN ŢION – 65

Dintre personalităţile literar-artistice clujene, excelent conturate, după Revoluţia din Decembrie 1989, în condiţiile noilor libertăţi de expresie, prozatorul ADRIAN ŢION (n. 16 oct. 1949, Turda) este, poate, cazul cel mai relevant. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, secretar al Revistei de cultură urbană „ORAŞUL”, el a debutat cu un poem, intitulat simbolic „TABLOU”, în revista „TRIBUNA” (1968), iar acest concept îl va urmări, obsedant, în toată activitatea sa, avînd sinonimele: imagine, scenă, decor, ecran, vizual, vizualizare etc. Datorită „presiunii” vremurilor, Adrian Ţion va debuta în volum peste două decenii, în urma primirii unui important premiu literar naţional de proză – „Mihail Sadoveanu” (Piatra Neamţ, 1997), tipărindu-i-se, imediat, la Ed. „Nona”, 1998 (Iaşi), volumul de povestiri, nuvele şi schiţe UN APEL DISPERAT, excepţional receptat atît de critici, cît şi de public. Tot ceea ce scrisese şi publicase A. Ţion înainte: piese de teatru, într-un act, articole, cronici literare etc., este dublat, după Revoluţie, de reportajele fierbinţi şi de proza actualităţii imediate, urmînd aproape o cartea la doi ani: EXERCIŢII DE TOLERANŢĂ (Ed. „Haniana”, Cluj, 1998); ZEUL VIDEO (Ed. „Tinivar”, Cluj, 2000); FLASH-BACK TEATRAL (Ed. „Tribuna”, 2003); PREZENT LITERAR (Ed. „Contrafort”, Craiova, 2007); IEŞIREA ÎN DECOR (roman de dragoste, Ed. „Tribuna”, Cluj, 2009); FINIŞEL, UN SAT ROMÂNESC DIN ARDEAL (2010) şi LIA, ODINIOARĂ ŞI AZI (2012), amîndouă reportaje istorice şi monografice, semnate în colaborare cu publicistul Vasile Lechinţan (şi editate de Rev. „Tribuna”); VÂNĂTORII DE IMAGINI (nuvele, schiţe şi povestiri, Ed. „TRIBUNA”, 2011); Volumul de critică şi istorie literară, monografic MARCEL MUREŞANU – PROMONTORIU 75 (Ed. „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj, 2013).

Un scriitor temeinic, transilvan, „reprezentant al obsedantei noastre tranziţii”, cum îl numeşte Mihaela Bocu, Adrian Ţion a forjat toate simbolurile artei sale poetice (şi literare), în „conceptul de civilizaţie”: „tablouri”; cu sinonimele pe care le întîlnim într-o nuvelă precum ZEUL VIDEO: imagine, cadru, viziune („video” – este „zeul titular al lumii contemporane”, afirmă prozatorul A. Ţion); şi adăugînd şi alte vechi sinonime: decor, scenic-scenografic, pictural-descriptiv; dintre acestea, preluate din fondul general al „artelor plastice” şi al filmului (adică al civilizaţiei imaginii).

În contextul actual, de la piesa sa de teatru, cea mai cunoscută: RAPORT CĂTRE RAZA DE LUMINĂ (publicată la Botoşani, în 1997, premiată şi rămasă în programul Teatrului Municipal) şi pînă la VÂNĂTORII DE IMAGINI, ZEUL VIDEO şi IEŞIREA DIN DECOR (tipărite de „TRIBUNA”) concepţia scriitorului A. Ţion traversează datele artei sociale şi extrem-realiste, spre un univers fantast, polemic-ironic şi reprezentînd, „afişat”, pregnant, conflictul tot mai vizibil, în contemporaneitate, dintre cuvînt şi imagine, dintre literă şi spirit, graţiei năvălirii (migraţiei) produsă de era noilor tehnologii: internetul, televiziunile prin satelit, imprimeria digitală, telefonia celulară etc., etc.

Iată ce susţine autorul, în romanul IEŞIREA ÎN DECOR, după o „fugă”, o „călătorie” în fosta URSS: „M-a şocat că am văzut acolo foarte mulţi oameni citind. Spaţiul public era plin de cititori sîrguincioşi… Mi-am zis în sinea mea: o sală de lectură, de dimensiunea unui Imperiu?!… Atîţia oameni, adunaţi la un loc, citind!?… Este posibil?…. (…) Cititul ca formă de supravieţuire!?… Impulsul de a trăi – în ficţiune, instalat chiar de dictaturile comuniste?… Să acceptăm: sute de milioane de oameni au trăit, acolo, în utopie!?… Nu o zi-două, ci o jumătate de secol!… Astfel: am nevoie, şi eu, de modesta mea utopie, nu-i aşa?…”.

IEŞIREA ÎN DECOR este cartea (şi viziunea) cea mai reprezentativă din cariera de scriitor a lui Adrian Ţion; un roman „de dragoste” fermecător, ironic, fantastic şi frust, nu doar o serie de „tablouri”, despre „instituţia căsătoriei” (femeie-soţie, parteneră, amantă ş.a.), ci şi despre „relativizarea” iubirii, a evadării, a ieşirii, fugii (bărbatul tînăr „peregrin”, în căutarea idealei feminităţi – „craiul mioritic”, supus „tentaţiei mării”, „picaso-ul modern” şi activităţile sale „bahice, nocturne”; „invaziile bizare” şi „barbare”, produse de yoghini, secte, uniuni „neconvenţionale”, nudisme etc. Legenda antică: „bărbatul-stîncă” – şi „femeia-apă” etc. Spaţii noi ale spiritului: sceno-grafie, imagini obsedante şi decor „ambiguu”, vizualizînd un prezent perpetuu, gol şi agresiv, ironic-polemic; viziune „liberalistă”, despre taina dragostei; despre „ieşirea în decor” – însă nu despre salvare.

Dintre scriitorii afirmaţi după 1989, exersîndu-se în toate genurile literaturii, proză şi teatru, eseu, cronică dramatică, recenzie, reportaj, Adrian Ţion este cazul cel mai relevant; iar IEŞIREA ÎN DECOR, romanul său rotund – realizat, din punct de vedere estetic-artistic, structurînd (şi vizualizînd) „tablourile” unui acerb conflict, azi, dintre cuvînt şi imagine.

Constantin ZĂRNESCU