Scriitori în dialog, cu prilejul lansării a trei volume, luni, în Capitală

Scriitorii Ruxandra Cesereanu şi Corin Braga vor intra în dialog, luni, la Librăria Bastilia din Capitală, cu Simona Popescu şi Ion Bogdan Lefter, cu prilejul lansării a trei volume – “Acedia. Jurnal de vise”, “Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX”, ambele apărute la Editura Polirom, şi “California (pe Someş)”, apărut la Editura Charmides, informează un comunicat al Editurii Polirom, remis sîmbătă AGERPRES.

În “Acedia. Jurnal de vise”, volum apărut în colecţia “Ego-grafii”, Corin Braga continuă “neobişnuitul său proiect (auto) ficţional început în 1999 cu “Oniria”, arată sursa citată. Corin Braga este decanul Facultăţii de Litere, directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi director al Caietelor Echinox.

Volumul “Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX”, semnat de Ruxandra Cesereanu, a apărut într-o nouă ediţie revăzută, în colecţia “Eseuri & Confesiuni”, disponibil şi în ediţie digitală. “Interzisă şi condamnată în prezent, tortura a fost folosită în foarte multe ţări pe tot parcursul secolului XX. “Panopticum” îşi propune să aprofundeze acest subiect, arătînd dimensiunile inimaginabile pe care le poate atinge uneori cruzimea umană” se arată în comunicatul menţionat. Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. Este, de asemenea, profesor la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.