Şcoala Informală de IT a “scos” prima promoţie de absolvenţi

La sfîrşitul săptămînii trecute a avut loc festivitatea de absolvire a primei promoţii de absolvenţi a Şcolii Informale de IT, iniţiativă lansată de Asociaţia pentru Educaţie Informală, care a fost sprijinită în acest demers de mai multe firme din industria IT & software clujeană.

scoala

La festivitate, care a avut loc într-o atmosferă cu adevărat informală, într-o sală de conferinţe a unui centru de afaceri clujean, au participat absolvenţii primei promoţii a Şcolii, care au primit diplome în specializarea Quality Assurance, cursanţii viitoarei promoţii, profesorii acestora, precum şi reprezentanţi ai unora dintre companiile care susţin proiectul – Endava, Fortech, SDL sau Talpoş & Partners.

Şcoala îşi propune să ofere soluţii atît companiilor de IT – aflate în prezent într-o acută criză de personal – cît şi celor care doresc să se specializeze în acest domeniu. Absolvenţii acestei promoţii au, “la bază”, o cu totul altă calificare profesională decît cea legată de IT, ei alegînd să urmeze aceste cursuri din varii motive: fie au constatat că profesiunea aleasă nu este cea mai potrivită pentru ei, fie nu s-au putut integra sau nu au găsit oferte adecvate calificării lor pe piaţa muncii, fie, pur şi simplu, nu sînt satisfăcuţi de traseul lor profesional şi îşi doresc o schimbare. O soluţie în acest sens este oferită de Şcoala Informală, care susţine cursuri de calificare în IT, care durează între 4 şi 6 luni şi se desfăşoară sîmbăta. Deşi, la o privire superficială, lucrurile pot părea simple, adevărul este cu totul altul: candidaţii sînt admişi în Şcoală doar după o selecţie riguroasă, fapt subliniat de Răzvan Voica, vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Educaţie Informală, cursurile sînt – după cum au recunoscut absolvenţii – extrem de intensive, bazînd-se atît pe prezentări teoretice cît şi pe aplicaţii practice, iar acumularea cunoştiinţelor şi, implicit, primirea diplomei, necesită dedicaţie şi o muncă susţinută.

„Considerăm absolvirea primei generaţii de cursanţi specializaţi în Quality Assurance ca fiind un succes remarcabil al Şcolii noastre. Măsuram acest succes printr-o bună rată de absorbţie a absolvenţilor noştri în cîmpul muncii, încrezatori fiind că angajatorii ce au ales să recruteze absolvenţii Şcolii Informale de IT vor fi multumiţi de pachetul de cunoştinţe şi deprinderi pe care aceştia îl vor pune în slujba companiilor lor”, afirmă Sebastian Văduva, preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie Informală. El a mai apreciat că, în prezent, în România există între 100.000 – 140.000 de IT-işti, cifră care, pentru o funcţionare adecvată a sectorului, ar trebui să se dubleze în cîţiva ani, Şcoala avînd intenţia ca, în scurt timp, să propună mediului de afaceri circa 500 de absolvenţi cu diverse specializări. În acest sens trebuie menţionat că Şcoala Informală va oferi cursuri şi în alte oraşe – în primă fază sînt vizate Oradea şi Iaşi – în specializari cum ar fi Quality Assurace, Java Development, Web Development sau .NET Developmnent.

Să nu încheiem înainte de a spune că desfăşurarea acestui proiect, care oferă o alternativă studiilor “clasice”, merită urmărită şi în viitor şi că cei interesaţi de subiect pot găsi detalii suplimentare despre Şcoala Informală de IT pe site-ul www.scoalainformala.ro.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut