„Școala Altfel” la Chiuiești

În cadrul Programului Național ,,Școala Altfel”, optzeci și șase de elevi ai Școlii Gimnaziale Chiuiești au participat la o serie de activități, pe ateliere, având ca temă „Tehnici de mediere a conflictelor”.

La realizarea activităților organizate atât individual, cât și pe grupe, profesorii Giurgiu Radu-Florin, Halasz Daniela și Oltean Daniela, de la Școala Gimnazială Chiuiești, au colaborat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin domnul Pop Adrian Grigore, profesor asociat la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, însoțit de studentele Blaga Teodora și Șușanu Magdolna.

În urma activităților desfășurate, elevii au dobândit cunoștințe privind tehnicile de soluționare a conflictelor, au realizat postere pe această temă și au participat la jocuri și dezbateri, cu scopul dezvoltării unor competențe socio-emoționale (comunicare, ascultare activă, încurajare, toleranță, responsabilitate etc.).

Existența unor conflicte în mediul școlar este o realitate care îi preocupă din ce în ce mai mult pe cei implicați în realizarea unei atmosfere care să contribuie major la eficientizarea procesului de învățământ. Când discutăm de conflict școlar nu putem să nu vorbim și despre fenomenul bullying.

Este important ca părinții, dascălii, dar și elevii să conștientizeze faptul că fenomenul de bullying este unul ce ține de dinamica grupului, de interacțiunile din interiorul grupului și că nu este normal ca unii dintre copii să fie făcuți să se simtă inferiori, lipsiți de merite sau de calități, așa cum nici ei, la rândul lor, nu au dreptul de a îi face pe alți copii să se simtă astfel.

Medierea intervine atunci când trebuie stins un conflict, fără ca demnitatea cuiva să fie lezată. Chiar atunci când tehnicile de rezolvare a conflictelor nu produc un rezultat ideal, ele conduc totuși la o îmbunătățire a situației, iar amplificarea conflictului nu mai este posibilă. Astfel, pot fi evitate unele fapte regretabile întrucât „școala nu este importantă doar pentru succesul academic al copilului, ci și pentru echilibrul lui emoțional, fără de care succesul academic nu este posibil”.

Activitatea dinamică și atelierele atractive pentru elevi au dovedit o dată în plus că „Școala altfel” poate fi interesantă și, pigmentată cu mult spirit ludic, deosebit de instructivă. Absolut memorabilă.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut