Schimbări majore în PNL: Șase filiale au rămas fără conducere

Măsuri drastice în Partidul Național Liberal: Biroul Politic Național al PNL a decis luni, 20 iulie, demiterea conducerilor și dizolvarea birourilor politice din șase filiale. Schimbările de la vârful organizațiilor au fost adoptate cu o majoritate de două treimi, având ca scop eficientizarea activității partidului, potrivit conducerii centrale.

Decizia vizează următoarele organizaţii: PNL Ialomiţa, PNL Galaţi, PNL Sector 2, PNL Sector 3, PNL Sector 4 şi PNL Sector 5.

„Deciziile au fost adoptate în baza prevederilor art. 74 lit. t) teza 1 din Statutul PNL şi au drept obiectiv îmbunătăţirea activităţii acestor organizaţii, precum şi o serie de măsuri ce se impun pentru îndeplinirea obiectivelor ce decurg din strategia şi programele politice ale PNL.

Hotărârile privind schimbarea conducerilor filialelor au fost adoptate cu votul favorabil a două treimi din membrii Biroului Politic Naţional, în conformitate cu prevederile statutare”, a transmis PNL.

În cadrul şedinţei de astăzi, Biroul Politic Naţional a validat, de asemenea, propunerea privind componenţa Consiliului Director al Institutului de Studii Populare (ISP). Din Consiliul Director urmează să facă parte preşedintele PNL, Ilie Bolojan, trei foşti preşedinţi ai partidului – Valeriu Stoica, Emil Boc şi Theodor Stolojan -, precum şi Robert Sighiartău, Sebastian Burduja şi Dragoş Pîslaru.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.