Schimbare de macaz în Master Planul General de Transport

cfrMinistrul Transporturilor, Ioan Rus, a avut în această joi, la Bruxelles, o întîlnire cu Violeta Bulc, comisar european pentru Transporturi, în cadrul căreia s-a discutat pe marginea Master Planului General de Transport. Conform unui comunicat la Ministertului Transporturilor, Violeta Bulc a subliniat că, la nivelul Uniunii Europene, accentul va fi pus în viitor pe transportul feroviar și a vorbit de o orientare strategică a Uniunii Europene spre căile ferate, dat fiind potențialul acestui tip de transport în întreagă Europă. Ea a transmis autorităților române ca în strategia de dezvoltare a căilor ferate să fie analizate nu doar date de trafic și date economice, ci să se țină cont și de eventuale evoluții și dezvoltări ale căilor ferate.

Comisarul european pe Transporturi a recomandat României ca în strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare să acorde atenție potențialului maxim de dezvoltare a acestui tip de transport, iar reducerea rețelei de cale ferată să fie judicios realizată, numai după ce au fost epuizate toate celelalte posibilităţi de rentabilizare a acesteia’’, a arătat Ioan Rus. Ministrul a dat asigurări că autoritățile române iau foarte serios în calcul faptul că viitorul aparține căilor ferate, tendință evidentă în toate statele membre ale Uniunii.

Reamintim că în draftul Master Planului General de Transport era prevăzută reducerea reţelei de cale ferată cu circa 4.000 de kilometri.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.