Scenarii siriene cu sau fără Assad

El Pais

Spre deosebire de tatăl său, Bashar al Assad nu va ajunge la bătrîneţe ca preşedinte inavomibil al Republicii Arabe Siriene. Niciun scenariu previzibil pentru această ţară nu include posibilitatea ca Assad şi clanul lui să ajungă să înăbuşe revoltele populare, să fie iertat de comunitatea internaţională, ori să rămînă la putere ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Lovitura letală împotriva tiraniei clanului Assad a venit din partea Ligii Arabe, care a cerut abdicarea sa drept condiţie sine qua non pentru orice ieşire din criză.

În martie anul trecut, după răsturnarea lui Ben Ali şi Mubarak, Primăvara Árabă a ajuns în Siria, iar Bashar a avut oportunitatea pentru a încerca să supravieţuiască. Dar în loc să ofere libertatea şi demnitatea pe care o reclamau primele manifestaţii, el a optat pentru o represiune brutală soldată pînă azi cu peste 5.000 de morţi şi care a deschis calea unui război civil şi unei combustii lente. Încurajat de familie şi de clanul său, Bashar al Assad a ales să se cramponeze de putere.

Clanul Assad a ales să se sinucidă politic, astfel încît singurul aport la lumea arabă al patriarhului Hafez, republica ereditară nu avea continuitate în Siria. Mult mai grav ar fi ca această susţinere a clicii faţă de Assad să lipsească minoritatea religioasă la care aparţine, alauită, de un viitor paşnic în mozaicul interreligios sirian. Într-un articol intitulat “Syrian Scenarios”, analistul libanez Ramy Khoury trece în revistă posibilităţile imediate ale Siriei.

1.- Vor continua atît protestele (paşnice şi o rezistenţă armată mai intensă) cît şi reprimarea feroce şi se va agrava situaţia economică internă, pînă cînd unii membri puternici ai regimului – militari alauiţi şi suniţi – dau o lovitură de stat, se descotorosesc de Assad şi anunţă ceva similar unui proces de democratizare.

2.- Rusia, ultimul susţinător al regimului sirian care îi permite accesul la Mediterana şi în Orientul Mijlociu, îşi dă seama pînă la urmă că Assad nu are viitor şi îl “convinge” să demisioneze şi să abandoneze ţara. Ca şi Ben Alí ar putea fi lăsat să plece cu o parte din bogăţii.

3.- Comunitatea internaţională, o parte importantă a acesteia, va sfîrşi prin a se implica militar în Siria prin stabilirea unei zone de excludere aeriană şi a unor refugii terestre pentru opozanţi. Acest lucru, alături de sancţiunile internaţionale, va pune capăt regimului Assad.

4.- Fără o lovitură de stat internă sau o intervenţie externă, actuala situaţie va degenera, iar Siria se va “libaniza” într-un război civil generalizat şi se va diviza în fiefuri (suniţi, alauiţi, druzi, kurzi…). Clanul Assad îşi va instaura propriul fief în zonele muntoase tradiţionale. Este, potrivit lui Khoury, scenariul care displace cel mai mult Israelului.

Am mai putea adăuga un scenariu la cele prezentate de analistul libanez: Israelul ar întreprinde o acţiune militară unilaterală împotriva Iranului în următoarele luni iar ayatollahii ar riposta cu o incendiere (cu ajutorul confraţilor lui Assad şi aliaţilor din Irak, Liban şi teritoriile palestiniene) întreg Orientul Mijlociu. După cum se vede niciunul din aceste scenarii nu include posibilitatea ca Bashar al Assad să-şi sfîrşească zilele peste mulţi ani la preşedinţia unei ţări unite şi paşnice şi să transmită această moştenire vreunei rude apropiate.