Scădere nesemnificativă a ratei şomajului

Institutul Național de Statistică a anunţat că rata șomajului a scăzut cu 0,1 puncte procentuale în august, comparativ cu luna precedentă, până la 5,1%, în perioada respectivă fiind înregistraţi 465.000 persoane în şomaj.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, în august, erau înregsitraţi în România 465.000 de șomeri (în vârstă de 15-74 ani), în scădere atît față de situaţia din luna precedentă, cînd erau înregistraţi 478.000 de şomeri, cât și față de cea din aceeași lună a anului anterior, când erau în şomaj 510.000 de persoane.

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 2,4% pe cea a femeilor (6,1% în cazul persoanelor de sex masculin, respectiv 3,7% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,3% (5,3% în cazul bărbaților și 2,9% în cel al femeilor). De remarcat că numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,8% din numărul total al șomerilor.

Reamintim că şomerii, conform definiţiei Biroului Internaţional al Muncii (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani, care îndeplinesc simultan următoarele condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni şi s+au aflat în căutare activă a unui loc de muncă oricând în decursul ultimelor patru săptămâni. Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă, care cuprinde toate persoanele ce furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii, inclusiv populaţia ocupată şi şomerii.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.