SC Pază şi Protecţie SRL cere să intre în insolvenţă

Conducerea Societăţii Pază şi Protecţie SRL din Cluj, firmă al cărei acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Cluj, solicită deliberativului judeţean să-i aprobe deschiderea porcedurii generale a insolvenţei. Reprezentanţii firmei arată că în prezent societatea are datorii de peste 100 de mii de lei şi că singura soluţie ar fi reorganizarea judiciară.

‘’Prin adresa nr. 3905/17.09.2015, înregistrată la Consiliul Judeţean Cluj cu nr. 17673/17.09.2015, conducerea societăţii ne-a comunicat faptul că a fost somată de către ANAF Cluj pentru suma de 218.492 lei, reprezentînd obligaţii de plată neachitate. Societatea a reuşit să achite suma de 109.133 lei, iar debitul neachitat a ajuns astfel la suma de 109.359 lei. Totodată, se comunică faptul că au fost efectuate demersuri pentru remedierea situaţiei şi au fost dispuse măsuri, însă situaţia economică a societăţii nu poate fi remediată într-un termen scurt, iar dobînzile şi penalităţile pentru neplata la termen a obligaţiilor legale vor creşte în continuare. Astfel, conducerea societăţii consideră că singura soluţie viabilă este reorganizarea judiciară. Conform prevederilor Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă nr. 85/2015, procedura de reorganizare judiciară a societăţii reprezintă o etapă subsecventă deschiderii procedurii de insolvenţă’’, arată Consiliul Judeţean Cluj în proiectul de hotărîre ce va fi supus dezbaterii consilierilor în şedinţa de vineri.

Totodată, conducerea SC Pază şi Protecţie SRL le mai cere consilierilor judeţeni să aprobe achiziţia de servicii juridice de consultanţă pentru a-şi putea apăra mai bine interesele în timpul procedurii de reorganizare judiciară.

Societatea Pază şi Protecţie SRL nu este singura entitate cu probleme din subordinea CJ Cluj. Şi societatea Cluj Arena SA are conturile blocate de peste două luni de către Primăria Cluj-Napoca pentru neplata impozitului pe stadion. Cluj Arena datorează municipalităţii 14 milioane de lei, sumă pe care societatea nu îşi poate permite să o plătească. Pînă acum liderii grupurilor politice din CJ Cluj s-au reunit de mai multe ori pentru a găsi o soluţie în privinţa Cluj Arena. Din analiza făcută se pare că şi aici cea mai bună soluţie ar fi insolvenţa.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.