Satul şi reconstituirea tradiţiilor

TRAIAN VEDINAŞ

Modernizarea.

Se poate spune că aceasta este sau ar trebui să fie fenomenul cel mai complex prin care trece de câteva decenii satul românesc. În funcţie de abilitatea edililor locali, dar şi a fermierilor responsabili, modernizarea cu toate tendinţele ei comunitare şi familiale aduce schimbări inclusiv în zestrea ce a mai rămas din obiceiuri şi tradiţii.

Şi a mai rămas, vă asigur!

Aici, din păcate, dintele vremii, dar şi televiziunile „etno” au lucrat şi lucrează destructiv. Cu vremea nu avem ce face, pentru că „vreme vine, vreme trece”, cum glăsuieşte puţin cunoscutul teatru folcloric al lui Valeriu Anania, până mai ieri mitropolitul Bartolomeu al Clujului. Fenomenul „etno”, în care pe linii melodice vechi se compun texte noi, de cele mai multe ori kitsch, se poate stăvili dacă nu mai bem apă din ulcior, ci din izvor.

La sfârşit de cireşar, de sărbătoarea sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în satul Berchieşu a avut loc ca în fiecare an „târgul de ţară”, numit de localnici Târgul Cireşelor.

Anul acesta întreaga manifestare a primit o notă aparte. Iar parfumul de autentic a receptat valenţe dintre cele mai nobile. O echipă de etnologi din judeţul Cluj şi judeţul Mureş, sub bagheta etnomuzicologului Mircea Câmpean, au arhivat melodii şi danţuri autentice şi vechi din Câmpia Transilvaniei.

Ceteraşii, primaşul, contraşul şi gordonaşul au cântat pentru dănţăuşi de toate vârstele, pe iarba verde. Paşi de danţ, când lenţi, când iuţi s-au desfăşurat la început sub un salcâm, ca şi cum s-ar reconstitui un rit în jurul „pomului vieţii”.

Mai târziu a sosit şi alaiul, căruţe trase de cai, încărcate cu fete şi feciori. Au coborât şi au jucat, ca în alte vremi, chiuind minunat în uliţa Târgului, dar şi sub salcâmul ce s-a înfăşurat momente bune cu sacralitate arhaică.

Săteni, localnici, dar şi invitaţi din Frata, Soporu de Câmpie, poate şi din Aruncuta şi Crişeni, au făcut… gard viu în jurul celor care reconstituiau o tradiţie specifică târgurilor de altădată.

Atunci, la târguri, căruţe, ceteraşi, feciori şi fete veneau din fiecare sat, petreceau cu cântec, joc şi voie bună, dar şi concurau unii cu alţii, la costume, la ponturi şi melodii. Concurenţa asigura ceea ce astăzi numim schimburi culturale, dar mai ales era vorba de dăinuire. Acum, dăinuirea s-a numit reconstituire, spre bucuria specialiştilor, dar şi a sătenilor ce au respirat încă o dată aburul vieţii strămoşilor.

Important?

Da. Pentru că folclorul autentic e pavăza ce face să dăinuie vrerea. Iar stricăciunile aduse nu fac altceva decît să îngăduie degradare spirituală şi morală, totodată. Stâlpuind folclorul autentic reuşim să impregnăm în suflete acele valori perene, care au dat sens veacurilor. Şi care, vor rămâne nealterate, atâta timp cât ne este asigurată existenţa.

Nu e singurul exemplu în ceea ce s-a întâmplat la Berchieşu. Din nefericire, însă, asemenea manifestări sunt tot mai rare. Se invocă lipsa de bani, dar, din experienţă pot spune că este vorba despre indolenţă. Ar merita, cu toate acestea, ca şi centrele de îndrumare să ia treaba mai în serios. Ca să nu mai vorbim de responsabilii programelor de radio şi televiziune.