Sasafras în aspic: Parcare delimitată de nervi

Zice că s-au creat locuri de parcare. Ca să fim mai exacţi, trebuie subliniat că s-a… însuşit domeniul public, s-au tras nişte linii, s-au luat nişte bani şi… gata. Nu există nici o responsabilitate, pe locurile plătite Primăriei se aşează cine vrea. Iar cînd sînt chemate autorităţile…

Ei, bine, aici intervine vechea poveste. Autoritatea este interesată de un singur lucru: să îmbîrlige lucrurile, să ia banul, să-ţi facă zile fripte. Mai spun? Echipajele “groazei” se duc doar acolo unde şi-au păstrat cîte un debuşeu (Nuferilor, C.I. Hossu), pe străzi din preajma Primăriei, unde e nevoie ca tot şoferul să dea banul la parcarea supraterană….
Vine unul, însă, şi-ţi ocupă locul de parcare. Plătit, repet. Locul, da? Lucrul acesta se petrece de obicei cînd ai probleme, eşti grăbit şi, bineînţeles, n-ai unde să-ţi laşi maşina. Decît în locul pentru care ai stat la coadă, ai cotizat şi ai tras o porţie adevărată de birocraţie inutilă.

Chemi poliţia locală. Oamenii, politicoşi, îţi spun că n-au echipaj, că e nevoie de răbdare, că ar fi bine să-ţi aduci dovada că parcarea e plătită (?!?). Te simţi infractor, dar… În fine, vine agentul. Şi… constată. Cum că locul „tău” e ocupat. Scoate carneţelul şi întocmeşte… amenda. (Chestia cu procesul verbal nu ţine, că nu-i personajul prezent.) I se vîră, aşadar, fiţuica în parbriz şi… Şi ce? Cum rămîne cu reclamantul?
„Păi, zice agentul constatator (acest „păi” e un tic de breaslă, ca „deci” la cei mai culţi dintre culţi)… păi, nu putem să-i ridicăm maşina!

„De ce? Eu ce fac?” Întreabă omul, reclamantul, spumegînd de nervi.
Agentul ridică şi el din umeri. Pleacă cu satisfacţia muncii împlinite. Primăria a cîştigat de două ori (dacă nu chiar de trei ori.) 1). Cînd a încasat taxa anuală pentru parcare şi 2). cînd îi va lua banul celui care a ocupat locul furiosului. (A 3-a oară va folosi în campanie de alegeri sintagma „am făcut parcări”, cînd, de fapt, a furat de la oameni şi i-a pus la plată. În tot acest timp, o droaie de nesimţiţi, îşi încearcă octanii pe plămînii locatarilor, parcînd, fără plată, sub geamurile locuitorilor.)

Revin: povestea asta se petrece de zeci şi zeci de ori, în fiecare zi lăsată lucrătoare de Dumnezeu. Cum divinitatea nu se amestecă, iar Primăria n-are nici o treabă cu sprijinul cetăţenilor, în Cartierul Mărăşti (dar, sînt convins, şi în alte părţi ale oraşului) nervii umblă cu… colacii în coadă. Şi scurtează viaţa contribuabilului. Nici că se gîndesc domnii consilieri să schimbe ceva. Doar, e avantaj serviciu, nu?

Ot. PETRID