Sasafras în aspic: Cîini

Evident că s-au înmulţit posesorii de cîini. Sau, mai exact, tot mai mulţi cîini devin stăpînii unor oameni, absolut iresponsabili. (Bancul cu peştele şi omul de la capătul firului întins ar rebui readaptat, pentru a da realităţii noi valenţe!)

În lesă sau nu, cîini de talie mare ocupă apartamente mici, tot mai mici, vreau să spun, dacă ne gîndim că, odată cu achiziţionarea unui cîine, femeia ‘’puiază’’ şi copii. Mici, desigur, dar care, în timp, cresc. Nevoile lor şi ale cîinilor se înmulţesc, spaţiul se îngustează şi, apelînd din nou la un banc răsuflat, rabinul nu mai ştie ce să spună nevoiaşului, care şi-a umplut casa cu orătănii. Şi nu mai încape! Nici scoase afară nu mai fac aerul respirabil!

Problema devine şi mai complicată în momentul în care ‘’căţelarii’’ depăşesc zona limitată a apartamentului de bloc. Urină pe palier, urină în casa liftului, schelălăieli şi fecale în faţa imobilului. Animalul şi stăpînul pleacă fericiţi. Uşurarea de după o noapte chinuită se transferă asupra vecinilor, care trebuie să suporte nesimţirea. Entuziasmul mănuşilor de unică folosinţă a trecut, nimeni nu mai adună nimic,  ba insistă să se plimbe în locuri aglomerate, unde cît mai mulţi semeni (oameni, vreau să spun) să… beneficieze de defecaţiile patrupedelor. Din cel mai bun prieten al omului, cîinele devine duşmanul unora, certurile se înmulţesc şi, tot mai mulţi apelează la … organilii care este. Care organe dau neputincioase din… umeri (ca să mă exprim fin), pentru că n-au nici o putere. Cîinele, proprietate particulară, nu poate fi tras la răspundere. Iar omul justifică cele făcute şi nefăcute încă prin necesitate fiziologică. Tandemul – om şi cîine – pleacă spre cele mai aglomerate locuri din oraş. Să socializeze. În traducere: să se bată cu alţi cîini, să sperie copiii aflaţi la joacă în parcuri, să murdărească malul Someşului, apa lin curgătoare, faţadele altor blocuri… Idilico-bucolic şi invers!

***
Am scris aceste rînduri la îndemnul unei bătrîne doamne. Fiind atentă la zarva străzii, a alunecat pe un morman de… cîine uriaş. Pe tînărul stăpîn al dihaniei l-a pufnit rîsul, a urcat matahala într-o maşină sport şi… dus a fost! În timp ce mîna plină de… toate cele se umfla, distinsa doamnă îmi vorbea de dragostea de cîine, de aproape şi de puterea de a ierta creştineşte.
Fraza însă îi era pigmentată de cele mai barbare şi zemoase înjurături la adresa nemerniciei, mojiciei şi proastei creşteri.

Ot. PETRID