Sărbătoarea „Împănatul Boului”, la Mintiu Gherlii

Rusaliile sunt marcate în comuna Mintiu Gherlii pe 4 iunie cu tradiționala sărbătoare  „Împănatul Boului”.

Duminică dimineață, conform programului anunțat de organizatori, de la ora 9:00 are loc, la Biserica Ortodoxă din centrul satului, Sfânta Liturghie, urmată, de la ora 11:00, de Slujba de Sfințire a țarinei. La ora 13;00 are loc pornirea cu boul împănat pe drumul principal, așa cum se întâmplă în fiecare an cu ocazia acestei sărbători. De la ora 14:00 are loc un bogat spectacol folcloric.

În program vor evolua: cunoscutul instrumentist gherlean Mihai Emil, cu formația Rapsodia Someșană, Grupul Tradițional al Cebenilor, condus de frații Grigore și Ioan Zegreanu, Formația „Tradiții Ormănene”, coordonată de Aurora Cozma, interpretul de muzică populară Ciprian Picovici cu Bașardăii Clujului, Dan Fodor, Denisa Popovici, Lidia Moholea, Ariana Fodor, Ovidiu Stan, Ansamblul „Mugurii Mintiului”, condus de Simion Berchi, Bogdan Toma, Ana Muntean, Adela Zanc, Cristina Moșuțan, Alina Ploaie, Marcel Avram și talentata solistă de muzică populară din Gherla, Larisa Gurzău. Spectacolul folcloric are loc pe scena amenajată la baza sportivă a comunei.

Potrivit tradiției, după slujba religioasă, sătenii „împănează” un bou, adică îl împodobesc cu panglici multicolore și flori, iar mai apoi animalul este purtat de flăcăi de-a lungul satului, până în vârful unui deal, însoțit de fete de măritat și călăreți, toți îmbrăcați în costume populare. Este o tradiție populară specifică zonei Gherlii și Dejului, care în fiecare an, de Rusalii, se bucură de mare popularitate.

Astfel de manifestări cultural-artistice au loc cu ocazia Rusaliilor și în satele vecine Mintiului Gherlii, Batin și Mănăstirea, unde sunt păstrate cu strășnicie aceste obiceiuri folclorice, la care sunt părtași și mulți locuitori ai municipiilor Gherla și Dej.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut