Sărbătoarea Fericiților episcopi martiri greco-catolici români, la Cluj-Napoca

În după-amiaza zilei de 2 iunie 2021 – Sărbătoarea Fericiților episcopi martiri greco-catolici români – Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a însoțit, în Catedrala episcopală din Cluj-Napoca, relicvariul cu moaștele Fericitului Iuliu Hossu, Episcop de Gherla și de Cluj-Gherla (1917-1970), primul cardinal al neamului românesc, martir pentru credință, beatificat la 2 iunie 2019, la Blaj, de către Sfântul Părinte Papa Francisc, împreună cu ceilalți șase Episcopi greco-catolici uciși pentru credință, eveniment istoric a cărui organizare a fost coordonată de către actualul Episcop de Cluj-Gherla.

„Suntem astăzi într-o mare sărbătoare, mai mare decât probabil ne imaginăm noi” – a spus Preasfințitul Claudiu. „Ascultând imnul episcopilor martiri [care s-a cântat pe Câmpia Libertății din Blaj în prezența Sfântului Părinte] și profunzimea cuvintelor, mi-am adus aminte că vocația mea și, de fapt, a multora dintre noi, are o legătură cu Episcopii martiri. Câți oameni, astăzi, caută fericirea în maniere atât de departe de adevărata fericire, găsind de fapt surogate de fericire! În viața celor șapte Episcopi martiri, pe de altă parte, vedem ce înseamnă adevărata fericire. Ei ne invită să ne trăim viața cu pace, liniște, seninătate, dar știind că scopul nostru nu e pe acest pământ, că nu suntem făcuți pentru această viață trecătoare. Fericiții episcopi ne revelează un orizont pe care îl pierdem de multe ori din vedere. Și, înțelegem de ce nu avem voie să facem compromisuri, de ce cuvintele «credința noastră este viața noastră!» [n. n. răspunsul Episcopului Iuliu Hossu la repetatele propuneri de a-și lepăda credința] sunt cuvinte care trebuie să lumineze viața noastră, a fiecăruia. Chiar dacă nu suntem chemați să dăm mărturie cu prețul vieții, într-un fel sau altul trebuie să-L mărturisim pe Hristos acolo unde suntem, așa cum suntem. Trebuie să-L mărturisim și să fim convinși că viața aceasta este efemeră. Și că e o mare ispită să cedăm în fața aparentelor puteri din această lume, când noi ținem de Stăpânul a toate, de Stăpânul Cerului și al Universului.

Cum să uităm aceasta, cum să ne punem la dispoziția unor mici stăpâni de pe acest pământ care se joacă de-a stăpânitorii și de-a puterea, cum ni se cerea în perioada comunistă! Și acei stăpânitori vremelnici au primit această putere de la Domnul, dar au uitat. Era o ispită mare, în care mulți au căzut: să-ți păstrezi aparența de demnitate, să-ți păstrezi locul, dar, de fapt, pierzându-l pentru totdeauna. Credincioșilor greco-catolici de atunci, clerici și laici, li s-a cerut o mică diferență, dar care schimba totul: să se rupă de Unirea cu Roma, de Biserica în care au crezut, pentru a sluji unor falși stăpâni. Și ce lumină izvorăște din exemplul lor: să vedem că toți cei șapte n-au ezitat nicio clipă. N-a fost o clipă de ezitare la ei, n-a fost niciun moment în care să fi discutat: «oare, ce să facem?». Toți împreună, și fiecare dintre ei, au fost ferm convinși de vocația lor, de credința lor, de viața lor. N-au ezitat, fiindcă știau foarte bine cum stau lucrurile.

Problema noastră este că de multe ori nu mai știm cum stau lucrurile și nu ne dăm seama că viața noastră se poate sfârși, nu știm când. De aceea, suntem chemați să dăm mărturie, în fiecare clipă, acum. Nu putem spune: «astăzi fac un mic compromis, fiindcă mâine am timp să repar». Viața noastră, în calitate de creștini, nu se poate construi în felul acesta. Fiindcă fiecare mic compromis atrage după sine o serie de consecințe care ne împing și mai mult înspre compromisuri, ca păcatul. De aceea este atât de importantă și luminoasă sărbătoarea de astăzi, fiindcă ne clarifică lucrurile. Este ca și cum ar fi ceață – dacă vă aduceți aminte, dimineața, acum doi ani, la Blaj era o ceață teribilă. Și, se vede atât de frumos în filmarea realizată de televiziune, de sus, cum ceața începe să se risipească și, când începe Sfânta Liturghie, totul este clar, limpede, și soarele strălucește. Așa este și în viața noastră, iubiți credincioși. Atunci când Domnul este prezent, când «credința noastră este viața noastră», totul este limpede, ceața se risipește. Acesta este marele dar al Fericiților episcopi martiri: ei risipesc ceața din viața noastră.

Dacă suntem prinși în mrejele acestei lumi și suntem furați de frumuseți false, sau de valori false, ei ne spun cum stau lucrurile cu adevărat. Fiindcă ei au mers după Isus și ni-L indică pe Isus, așa cum Maica Sfântă – cea care-i îmbrățișează în icoana pe care Biserica noastră a dăruit-o Papei Francisc -, îi îmbrățișează și toți împreună arată spre Isus. Nu există altă cale, iubiți credincioși. Cu viața și calea noastră atingem crucea, ne aflăm sub semnul crucii, este adevărat și va fi adevărat pentru orice om care se naște. Va fi suferință și va fi durere în viața noastră pe acest pământ. Dar toate acestea se limpezesc gândindu-ne la ce ne așteaptă dincolo, gândindu-ne că orice suferință, oricât de mare, este doar pentru un timp. Și, dincolo, în viața veșnică, vom avea o răsplată infinită pentru suferințele și durerile din această viață, pe care le-am trăit împreună cu Isus. Dacă nu le trăim împreună cu Isus, suntem singuri și de plâns. Dacă, în schimb, trăim suferința noastră unind-o cu suferința lui Cristos, cu crucea lui Cristos, atunci ea capătă o valoare infinită.

Fratele Mihai din Prilog spunea: «Dacă oamenii ar ști ce valoare are suferința, atunci și-ar fura-o unii de la alții». Nu ne este dat în această viață să înțelegem pe deplin ce înseamnă suferința, dar, privind crucea lui Hristos, știm că un mister mare se află acolo. Privind sabia ce străpunge inima Maicii Sfinte, știm că un mister mare se întâmplă în viața ei. De aceea, orice suferință a noastră, orice cruce a noastră trebuie să o trăim împreună cu Isus și cu Maica Sfântă, știind că Dumnezeu nu minte, nu ne abandonează, nu ne lasă singuri niciodată, chiar dacă lumea încearcă să ne spună că suntem singuri, părăsiți, abandonați în suferința noastră.

Spunea Sfântul Padre Pio: «Niciodată Cristos nu este fără cruce și nici crucea nu este fără Cristos». Atunci când simțim mai mult, mai tare, mai greu, semnul crucii în viața noastră, să știm că Isus este prezent lângă noi. Să nu disperăm, să nu abandonăm, să nu negociem, să nu renunțăm la principiile noastre creștine, să știm întotdeauna, mai ales când ne este greu, când suntem încercați, să privim înspre exemplul Episcopilor noștri martiri. Credința noastră este viața noastră! Cristos a Înviat!”.

V.S.