Sărbătoare creştinească la Mintiu Gherlii

Joi dimineaţă, în centrul comunei Mintiu Gherlii a fost o mai mare aglomeraţie, ca de obicei, şi nu întâmplător. Această zi de 26 octombrie pentru creştinii din localitate a fost o zi mai deosebită. Aşa cum fiecare comunitate îşi cinsteşte ocrotitorul, aşa şi creştinii ortodocşi din localitatea din vecinătatea municipiului Gherla l-au sărbătorit pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Cu acest prilej a fost sărbătorit Hramul Bisericii, la care au fost prezenţi atât credincioşii acestei comunităţi, precum şi foarte mulţi creştini din satele vecine şi din municipiul Gherla. A onorat această frumoasă sărbătoare primarul comunei Mintiu Gherlii, Dumitru Oltean, felicitat şi domnia sa cu ocazia zilei numelui.
Înainte cu o seară a fost săvârşită Vecernia cu Litie, în prezenţa Icoanei făcătoare de minuni „Prodromiţa”, ce a fost adusă de părintele Natanael Zamfirache, de la Mănăstirea Sfânta Elisabeta, din Cluj.
Joi, 26 Octombrie, de la ora 10 în faţa a sute de creştini a fost săvârşită Sfânta Liturghie într-un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte pe părintele Benedict Vesa, secretar la Centrul Eparhial şi cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj, ultimul vorbind asistenţei despre personalitatea Sf.Mare Mucenic Dimitrie (Sf. Dumitru) şi despre rolul vieţii de creştin.
La această manifestare a fost prezent şi un grup de elevi, coordonaţi de profesorii lor, care au interpretat cântece religioase. Am remarcat 15 copii mici din clasa pregătitoare, care s-au rugat şi ei alături de părinţii şi bunicii aflaţi în biserică. Un grup de teologi clujeni şi corul bisericii au interpretat cântece bisericeşti.
La finalul slujbei au fost împărţite, prin generozitatea credincioşilor, pachete cu alimente în cinstea ocrotitorului bisericii, moment duhovnicesc de mare importanţă umanitară.
“Însufleţiţi de curajul şi râvna Sfântului nostru ocrotitor, precum şi de dragostea lui pentru Dumnezeu, vă mulţumim că aţi fost alături de noi la această frumoasă sărbătoare şi vă mai aşteptăm şi cu alte ocazii”, spunea la sfârşitul evenimentului preotul paroh al Bisericii Ortodoxe din Mintiu Gherlii, pr. Marius Ormenişan, care la ieşirea din lăcaşul de cult s-a întreţinut îndelung cu creştinii.
SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.