Sărăcie lucie: o treime dintre familiile româneşti nu se pot întreţine din ce cîştigă

baniO treime dintre gospodăriile din România, respectiv 32,8%, nu au putut face față cheltuielilor cu venitul total net lunar realizat în cursul anului trecut.

Anul trecut, peste 32% dintre gospodăriile din România s-au aflat în imposibilitatea de a plăti întreținerea locuinței din cauza lipsei resurselor financiare, iar 16,7% – energia electrică, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică, citată de Agerpres.

De asemenea, pentru a face față cheltuielilor curente, 6,8% dintre gospodării au apelat la economii, 6,1% s-au împrumutat de la rude, prieteni sau alte persoane, 9,3% au muncit suplimentar, în timp ce 11,5% au aplelat la ajutoare financiare, fără obligația de restituire, de la rude sau prieteni.

Anul trecut, doar 17% dintre gospodării și-au permis o săptămînă de concediu în afara casei, numai 5,9% – înlocuirea mobilei uzate și/sau demodate, 12,1% – cumpărarea de produse electrocasnice, 28,8% – cumpărarea de haine noi, 10,6% – vizionarea unor spectacole de teatru sau cinema şi 15,2% cumpărarea de cărți, ziare sau reviste.

Investiţiile românilor de rînd sînt, practic, egale cu zero

Din păcate, nici la începutul acestui an situaţia nu s-a îmbunătăţit. Conform datelor furnizate în cursul săptămînii trecute tot de Institutul Naţional de Statistică, în primul trimestru din anul în curs, veniturile medii lunare ale unei gospodării din România au fost de 2.969 lei, iar cheltuielile totale au ajuns la 2.552 lei, marea majoritate a banilor fiind utilizaţi pentru consumul de alimente şi plata taxelor şi impozitelor.

Astfel, veniturile totale medii lunare pe persoană au fost de 1.119 lei, iar cheltuielile totale lunare s-au ridicat la 962 lei pe persoană (2.552 lei pe gospodărie) și au reprezentat 86% din veniturile totale. Veniturile bănești au fost, în medie, de 947 lei pe persoană (2.512 lei lunar pe gospodărie), iar veniturile în natură au fost de 172 lei pe persoană (456 lei lunar pe gospodărie).

Principalele destinații ale cheltuielilor au fost consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor şi cotizațiilor. De remarcat că produsele alimentare și băuturile nealcoolice au deținut, în medie, 36,7% din consumul gospodăriilor.

Cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei sau cumpărarea de acțiuni dețin, în continuare, o pondere extrem de mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației, de numai 0,3%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut