Sărăcia, bat-o vina!

RADU VIDA

Din păcate, proiectul legislativ de organizare şi funcţionare a sistemului sanitar a debutat cu un scandal la nivel înalt. Zic, din păcate, pentru că asemenea lege, dislocarea unor obiceiuri şi implementarea altui sistem decît cel… bătătorit reprezintă, întotdeauna, o mare încercare. Iar inflamările nu duc la nimic bun. Sigur că trebuie armonizate interese, depăşite orgolii şi adoptate soluţii care să facă măcar un pas înainte în această problemă vitală.

Aşadar, dezbaterile vor fi şi mai aprinse, iar visceralul, sînt sigur, va avea un cuvînt greu de spus în încercarea rezistenţei noastre la decent, valabil, folositor. Îşi vor da cu părerea şi Ion şi Măria, nu vor lipsi… tatoismele (valabile atît pentru cîinii comunitari, cît şi pentru înarmarea Iranului, problemele de cuplu de la Casa Albă sau curricula preşcolarilor din Uagadugu), după cum, sînt sigur, vom afla şi ce gîndeşte x sau y somitate despre… Pînă la urmă, e important ca specialiştii să cadă de acord cu politicul şi, astfel, să se nască o lege care să aibă repercusiuni benefice asupra întregii populaţii a ţării.

Neîndoielnic că, în următoarea perioadă de timp, vom avea intervenţii pertinente, dar şi năzbîtii, generate de minţi înfierbîntate şi, mai ales, incompetente în domeniu. Spun asta pentru că sistemul sanitar a fost şi este încă o problemă şi pentru ţări cu mult mai avansate decît noi, ţări care pot şi au de unde să aloce fonduri mult mai substanţiale pentru acest sector. Ţări în care disciplina muncii nu este doar un slogan, iar eficienţa cheltuirii banului public reprezintă un crez, respectat de către toate părţile implicate.

La noi, evident că medicii nu vor să fie… dislocaţi de la traiul dulce al chiulului instituţionalizat. Unii, subliniez, unii dintre ei au program de lăuze de zeci de ani, alţii lucrează doar cîteva zile pe săptămînă, deplasîndu-se la cabinetele medicale de la ţară după bunul lor plac. Iar alţii îşi irosesc timpul de la spital, onorînd funcţiile şi gradele universitare pe care le-au obţinut tot din timpul afectat practicii medicale. Pe de altă parte, pacienţii s-au obişnuit să ceară: servicii ireproşabile, medicamente gratis sau compensate, mergîndu-se pînă acolo încît şi apariţia inevitabilă a Doamnei cu Coasa să fie pusă în cîrca  personalului medical.

Se fac comparaţii cu alte ţări, se aduc argumente. Un singur lucru nu se spune clar: datorită sărăciei şi celorlalte sisteme deficitare, nu sîntem în stare să plătim atît cît plătesc cei care beneficiază de asistenţă medicală superioară. Noi ar urma să alocăm 4% din PIB pentru sănătate, pe cînd alţii alocă circa 10%. Ei au asigurări suplimentare, noi plătim „la plic”anumite servicii. E nevoie de educaţie, de conştiinţă, de profesionalism, dar e nevoie şi de contribuţii mai substanţiale la asigurările de sănătate. Pentru că – e simplu! – totul costă. Iar, la noi, o recentă statistică arată că venitul a 24% dintre semeni nu asigură nici strictul necesar traiului, 43% spun că agoniseala le ajunge pentru a trăi de pe o lună pe alta, şi doar 21% susţin că reuşesc să se descurce cu banii pe care-i cîştigă. Salarii de mizerie, şomaj şi post-şomaj, expediente, muncă sezonieră sau la negru în sincope şi inconstanţe amăgitoare – toate aceste nu permit contribuţii adevărate la fondul de asigurări.

După cum se vede, statul a încercat să aloce mai muţi bani pentru sistemul de sănătate, dar nu există pîrgii de asigurare a eficientizării folosirii fondurilor pentru sănătatea populaţiei. Înainte ca învăţămîntul, sănătatea sau turismul să funcţioneze, e nevoie de o industrie şi agricultură puternice. Cînd împarţi doar sărăcia, se cheamă că astupi o gaură, doar pentru a afla că, în altă parte, s-a mai căscat o bortă.