Șapte actori celebri, în același spectacol, la Cluj Napoca

*luni, 27 februarie*ora 20

Un spectacol îndrăgit de iubitorii de teatru ajunge, în premieră, la Cluj-Napoca: „Dă-i bătaie”, în regia lui Vlad Zamfirescu, îi aduce pe scena Casei de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaș” pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Mirela Oprisor, Diana Roman, Şerban Pavlu și Andi Vasluianu, într-o producție ce își propune să demonteze stereotipuri și în care de la hohot de râs la fior de plâns și viceversa nu e decât un pas, anunță organizatorii.

Trăirile intense, părerile contradictorii, subiectele controversate şi jocurile de culise sunt doar câteva dintre elementele cheie ce construiesc cele 7 secvențe puse în scenă de 7 actori foarte iubiţi de public. Aduși împreună de fascinantul text al dramaturgului Alexandru Popa, aceștia devin pentru prima oară în carieră colegi în același spectacol.

În cele șapte scene ale spectacolului, care se derulează cinematografic, rapid și provocator, publicul este prins de tumultul acţiunii și purtat într-o poveste profund umană și cu adevărat memorabilă. În completarea talentului excepțional al celor șapte actori, printre atuurile spectacolului se numără viziunea regizorală discret rafinată a lui Vlad Zamfirescu și răsturnările de situație, de ritm și de emoție, marca Alexandru Popa.

Foto Alexandru Radu Popescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut