Salvați Copiii: Un român din trei a sprijinit cauzele sociale în anul de criză

Numărul total al contribuabililor care au decis, în 2020, să redirecționeze o cotă parte din impozitul pe venit pentru a sprijini cauze sociale a fost de 1.941.270 (în creștere față de anul anterior – 1.850.663), dintr-un total de aproximativ 6.500.000 de contribuabili.

Asta înseamnă că un român din trei nu a lăsat banii în administrarea statului, ci i-a pus la dispoziția beneficiarilor din programele organizațiilor neguvernamentale, categorii vulnerabilizate suplimentar în criza sanitară care a afectat și România. Totodată, numărul entităților non-profit care au beneficiat de această prevedere a crescut exponențial, la 89.846 în 2020, față de 37.000, anul anterior – informează organizația Salvați Copiii România.

„Potrivit datelor comunicate de ANAF la solicitarea Salvați Copiii, suma totală colectată în anul 2020, pentru anul de realizare a venitului 2019, prin mecanismul de redirecționare a unei cote parte din impozitul pe venit (2% și 3,5%) a fost de 305,93 milioane lei, față de 150,6 milioane lei în anul precedent. Un număr de 115.987 de companii au înregistrat profit, iar 763.409 de micro-întreprinderi au desfășurat activitate economică generatoare de venituri. Suma redirecționată către Salvați Copiii a fost de 945.415 lei, fonduri care au contribuit la întărirea capacității sistemului medical, prin dotarea urgentă a secțiilor de Terapie Intensivă Neonatală, respectiv susținerea programelor de suport pentru copiii sub 5 ani, mamele și femeile însărcinate din zonele rurale defavorizate” – precizează organizația.

În 2020, Salvați Copiii România a investit peste un milion de euro în sprijinirea unităților medicale cu echipamente de protecție, aparatură performantă și materiale igienico-sanitare.

În acest an, organizația a extins programul de combatere a mortalității infantile și în secțiile de pediatrie din spitalele din țară, afectate de o subfinanțare acutizată în contextul pandemiei și și-a propus să doteze 20 de unități medicale cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro.

Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecționare a 3,5%  din impozitul pe venit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro, pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante.

Termenul limită de depunere este 25 mai, iar formularul se poate descărca de la adresa www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut