Salariul mediu net a trecut de 2.000 lei

salariuCâştigul salarial mediu nominal net a urcat la 2.078 lei în luna iunie a acestui an, în creştere faţă de luna precedentă cu 15 lei (0,7%), cele mai mari cîştiguri au fost obţinute în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (5.295 lei) şi cele mai mici în servicii hoteliere şi restaurante (1.251 lei).

În iunie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Conmform datelor furnizate de InstitutulNaţional de Statistică, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea băuturilor (majorare cu 14,5%), în activităţi de editare, transporturi pe apă, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice (creştere cu 10% – 12,5%), în telecomunicaţii, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, alte activităţi industriale, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente (6% – 8%, în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (3% – 4,5%).
Cele mai importante scăderi ale salariului mediu net s-au înregistrat în transporturi terestre şi transporturi prin conducte, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor din tutun, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, industria metalurgică (diminuare cu 3% – 5%), precum şi în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală, activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cercetare-dezvoltare, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv activităţi de recuperare a materialelor reciclabile, activităţi şi servicii de decontaminare (1,5% – 3%). Scăderile au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri sau de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale salariului mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (cu 0,2%), respectiv uşoare scăderi în învăţământ (cu 0,7%) şi sănătate şi asistenţă socială (cu 0,4%). Astfel, în iunie, în învăţământ câştigul salarial mediu net era de 1.932 lei, iar în sănătate şi asistenţă socială de 1.969 lei.

Top 5 salarii

1. Activităţi de servicii în tehnologia informaţiilor, activităţi de servicii informatice – 5.295 lei

2. Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale – 4.740 lei

3. Intermediari financiare,cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii – 4.586 lei

4. Activităţi de servicii anexe extracţiei – 4.322 lei

5. Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – 4.289 lei

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.