Salariile “la privat” au crescut cu 3,7% în acest an

salariuSalariile din mediul privat au crescut în medie cu 3,7% în acest an, nivel uşor mai scăzut decât majorarea de 3,9% planificată iniţial de companii, iar anul viitor ar putea creşte cu 3,8%.

Datele studiului salarial şi de beneficii PayWell România realizat de PwC arată că cele mai mari creşteri salariale medii au fost acordate în sectorul de retail (4,3%) şi al bunurilor de larg consum (5,8%), în vreme ce creşteri sub media pieţei au fost înregistrate în sectorul bancar (2,6%).
Conform studiului, pentru 2017 companiile dau dovadă de prudenţă în ceea ce priveşte creşterile salariale bugetate, acestea fiind similare cu cele de anul acesta (3,8% creşterea medie pentru întreaga piaţă), cu o dinamică mai accentuată în sectorul de retail (4,9%) şi cel industrial (4,4%) şi cu o creştere anticipată mai temperată în sectorul bancar (3%). Cele mai mari salarii la nivel entry-level pentru angajaţii cu studii superioare sunt oferite de companiile din sectorul farmaceutic (3.700 lei brut), în vreme ce băncile remunerează angajaţii entry-level cu mai puţin de jumătate din această sumă (1.800 lei brut). Salariile entry-level pentru angajaţii cu studii medii variază între 1.400 şi 1.600 de lei în funcţie de sector,iar 29% dintre companii efectuează majorări salariale pentru angajaţii entry-level după terminarea perioadei de probă.
Bonusul de performanţă variază de la 9% din salariul anual pentru angajaţii blue-collar (persoane care poartă uniformă şi practică muncă manuală – n. r.) până la aproape 40% din salariul anual pentru angajaţii din top management. Pentru angajaţii din vânzări, bonusurile de performanţă echivalează cu o treime din salariul anual. Criteriile pentru acordarea bonusului de performanţă ţin îndeosebi de rezultatele individuale pentru angajaţii de vânzări (în 70% dintre companii) şi pentru personalul operaţional (în 63% dintre firme), însă depind într-o mai mare măsură de rezultatele companiei pentru nivelul top şi middle management (peste un sfert dintre participanţi ţin cont exclusiv de acest indicator atunci când decid acordarea bonusurilor de performanţă). Cele mai frecvente beneficii extra-salariale utilizate de companiile din România sunt, şi anul acesta, cele “de securitate”: tichete de masă (oferite de 74% dintre companii) şi abonamente la clinicile medicale private (55% dintre firme).
CIrca 23% dintre companiile participante la studiu oferă posibilitatea unui program de muncă flexibil (în creştere faţă de anii anteriori), 13% oferă posibilitatea muncii de acasă, iar 8% au programe mai scurte de lucru în zilele de vineri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.