Sală de jocuri pentru copii, la Gherla

Zilele trecute, într-un cadru festiv, s-a inaugurat, pe strada Fizeşului nr. 20 din Gherla, un nou spațiu de joacă destinat copiilor între 4-12 ani, amenajat ca-n poveşti.

Crystal Junior este numele noului spaţiu de joacă, aflat chiar lângă noua sală de evenimente Crystall Ballroom, inaugurată în luna mai de cunoscuta interpretă de muzică populară, Angela Rusu, care, iată, s-a  gândit şi la cei mici.

Noua sală este destinată petrecerii cât mai plăcute a timpului de către copii, sub supravegherea unui personal specializat, în zilele luni-vineri,  între orele 14:00-22:00,   iar sâmbătă şi duminică în intervalul orar 10:00-22:00. Tot acolo sunt amenajate spații și pentru părinții care vor să fie alături de copii.

Încă din  prima zi, zeci de copii au luat cu asalt acest spațiu al jocului şi distracţiei. Fiecare vizitator a fost întâmpinat  de gazde cu baloane multicolore, ciocolată şi alte dulciuri.

Pentru maşinile părinţilor care însoţesc copiii, în imediata vecinătate a spaţiului de joacă a fost amenajată o parcare spaţioasă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.