Sacrificiu și confort în creștinism

Apreciem lucruri pe care înainte nici nu le observam. Crezul devine pentru noi o lentilă spre veșnicie. Locul în care învățăm cel mai mult despre Dumnezeu este Biserica. Aici vedem lucrurile așa cum sunt. Ne curățăm ochii, ca să putem vedea. Scopul nu este să vedem peisaje noi, ci să dobândim ochi noi. Să coborâm din tribună în teren, să ne implicăm, să nu rămânem pe margine. Să vrem să Îl studiem pe Dumnezeu, să nu ne studiem doar pe noi înșine. Iar Dumnezeu va triumfa peste disperarea lumii.

Unii sunt în Biserică, dar încă nu știu sigur de ce se află acolo. Hristos nu a zis Undeva este Calea, ci a zis Eu sunt Calea. Am găsit-o, nu mai este nevoie să o căutăm pe alte continente. Există mântuire, acesta este firul narativ al Evangheliei. Nu știm de ce nu cred ateii. Dar noi știm de ce credem? Hristos bate chiar acum la ușă, dar unii se prefac că nu bate nimeni.

Dumnezeu tratează traume, alină neliniști, șterge imaginile ororii. Sufletul nostru tulburat își găsește pacea doar atunci când se înalță spre Dumnezeu. La maturitate, nu se mai pune problema de a afla despre Dumnezeu, ci de a trăi cu El.

Acum un secol, Biserica denunța păcatul. Acum, tema preferată este iubirea. Păcatul nu trebuie justificat, păcatul trebuie părăsit. Nefericirea este cauzată de multele păcate care ne stăpânesc. Părintele Iacob Bârsan a fost de curând în parohia noastră (Florești, jud. Cluj n.n.) și ne-a reamintit să luptăm cu păcatul zi de zi. Ne-a dat exemplul Danemarcei, unde credința este înlocuită cu succesul social.

Toți caută adevărul. Nimeni nu caută ceva neadevărat. Pentru greci și pentru romani nu erau greu de acceptat că Dumnezeu S-a făcut om, ci era greu de înțeles de ce S-a făcut evreu. Ca să ne întâlnim cu Dumnezeu trebuie să ne schimbăm. Așa cum suntem acum, nu ne putem întâlni cu El. Unii ar vrea să ajungă în Rai, dar să nu Îl întâlnească acolo. Imposibil, fericirea Raiului constă tocmai în cunoașterea Lui. Hristos este singurul care poate aduce mângâiere celor nenorociți. Dacă vrei să cobori la izvor, nimeni nu te împiedică, zice sfântul cu gură de aur. Harul nu se termină, nu se cheltuiește, este un izvor care curge necontenit.

Fiecare găsește ceea ce caută. Să căutăm oameni minunați, nu obiecte. Să căutăm ceea ce este veșnic, renunțând la iluzia că viața aceasta ar fi interminabilă. Să ne raportăm la civilizația Cerului.

Există o întrebare esențială: Încotro ne îndreptăm? Nu trebuie să îi schimbăm pe ceilalți, ci să îi răbdăm. Nu există căutare mai plină de sens decât căutarea lui Dumnezeu. Majoritatea eforturilor umane au fost preluate de către tehnologie și se presupune că este un lucru pozitiv. Omul nu mai este epuizat fizic, dar nici nu se mai sacrifică. Creșterea copiilor a rămas unul dintre puținele culoare în care adultul încă depune efort. În acest domeniu, tehnologia nu a găsit ceva, cel puțin nu pe scară largă. Nemaifiind obișnuit cu ritmul de sacrificiu, adultul amână sau renunță extrem de repede. Cred că este cauza principală a divorțurilor. Adulții fac copii la vârsta la care ar fi putut fi bunici, dar unii dintre ei nu sunt dispuși să își sacrifice pasiunile egoiste nici măcar pentru copii.

Este un examen picat la ora de iubire. Preferă o oră la gym uneia cu odraslele. Greutatea aceasta aduce multe contradicții verbale între soți. Neobișnuiți cu greul, pleacă.

În paradis nu se intră fără sacrificiu și smerenie, fără vindecarea de mândrie și de egoism. Familia este locul potrivit pentru exersarea virtuții. Unde lipsește credința, virtutea nu este ceva dezirabil. Muncim cam 64.000 de ore într-o viață, dar la final nu agonisim nimic fără Hristos. Lumea este tot mai tristă, deși Bucuria a venit în lume. Lumea este tot mai îngrozită, deși împărăția fricii a fost zdrobită. Trebuie să ne opunem acestei invazii a răului.

Pr. Marius MATEI