Sacramentul Spovezii din punct de vedere dogmatic

Conciliul Vatican II, în Constituția Dogmatică Lumen Gentium, art. II, reafirmă Spovada, ca fiind un Sacrament al Bisericii: „Cei care se apropie de Sacramentul Pocăinței, dobândesc de la mila lui Dumnezeu, iertare pentru ofensa adusă și în același timp sunt reconciliați cu Biserica pe care au rănit-o prin păcat și care, prin dragostea, exemplul și rugăciunea ei, colaborează la convertirea lor”.

Celebrarea Sacramentului Spovezii a avut de-a lungul secolelor o evoluție care a cunoscut diferite forme de expresie, păstrându-și aceeași structură fundamentală: intervenția preotului, care îngrijește, vindecă și dezleagă, în Numele lui Hristos și actele penitentului, părerea de rău și mărturisirea păcatelor.

În ceea ce privește denumirea Sacramentului, s-a reținut numele tradițional de „Pocăință”, consacrat de Conciliul Tridentin. Pe lângă această denumire, mai găsim și o alta, „Paenitentia secunda”, dată de Tertulian. Un alt termen care indică acest Sacrament e acela de „mărturisire” sau „spovadă”, „confessio”, pe care îl găsim la primii scriitori creștini, Tertulian și Sfântul Ciprian.

Așa cum se știe din scrierile Noului Testament, în timpul vieții sale publice Isus nu s-a mulțumit să ierte păcatele, ci a arătat și efectul acestei iertări: El i-a reintegrat pe cei iertați în comunitatea poporului lui Dumnezeu. Hristos îi face pe apostoli părtași la propria Sa putere de a ierta păcatele și le dă autoritatea de a-i reconcilia pe păcătoși cu Biserica. Această dimensiune eclesială a slujirii lor este exprimată în mod deosebit în cuvintele solemne ale Învățătorului către Petru: „Ție îți voi da cheile Împărăției Cerurilor, ceea ce vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri” (Mt 16, 19). După Înviere, Mântuitorul orânduiește Sacramentul Spovezii, adresându-se apostolilor: „Primiți Spirit Sfânt, cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate, iar cărora le veți ține, ținute vor fi” (In 20, 22-23).

Iată cum Isus Hristos dorește ca Biserica, prin puterea Spiritului Sfânt, să continue lucrarea de vindecare și mântuire. Conciliul Vatican II, în Lumen Gentium, art. 22, afirmă: „Însărcinarea de a lega și dezlega, care a fost dată lui Petru, a fost dată și Colegiului Apostolilor unit cu Capul Lui”. Astfel, Hristos instituie Sacramentul Spovezii pentru membrii Bisericii Sale, pentru cei care, după Botez, au căzut în păcat grav, pierzând astfel harul baptismal și rănind comuniunea eclezială.

Pornind de la învățăturile lui Hristos, observăm că Învățătorul ne cheamă la convertire. Această chemare este o parte esențială a vestirii Împărăției: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (Mc 1, 15).

Chemarea Învățătorului la convertire și pocăință nu are în vedere numai faptele exterioare, postul și mortificările, ci și convertirea inimii, pocăința interioară, aceasta fiind o ruptură cu păcatul, o aversiune față de rău, împreună cu repulsia față de faptele rele săvârșite. Această convertire este, înainte de toate, o lucrare a harului divin, care face ca inimile noastre să se întoarcă spre Dumnezeu.

Spovada îl obligă pe cel păcătos să accepte de bună voie toate elementele mântuirii: în inimă, căința, pe buze, mărturisirea, iar în purtare, umilință deplină. Așadar, Spovada are două elemente esențiale: pe de o parte faptele omului, care sub acțiunea Spiritului Sfânt se convertește, și are ca și componență cercetarea cugetului, mărturisirea și canonul, iar pe de altă parte, acțiunea lui Dumnezeu, prin intervenția Bisericii reprezentată de Episcopi și Preoți și care acordă, în Numele lui Isus Hristos, iertarea păcatelor.

Deci, pentru o bună spovadă se cere: cercetarea cugetului, căința, mărturisirea păcatelor, canonul și dezlegarea din partea preotului.

Conform învățăturii Bisericii, cel care are conștiința de a fi săvârșit un păcat de moarte, nu trebuie și nu poate să primească Sfânta Taină Euharistică, fără a fi primit în prealabil dezlegarea sacramentală în urma spovezii. Mărturisirea regulată a păcatelor lesne iertătoare ne ajută să ne formăm conștiința, să luptăm împotriva înclinațiilor rele, să ne lăsăm vindecați de Hristos Mântuitorul și să progresăm în viața spirituală.

Episcopul și preoții sunt cei care au, în virtutea Sacramentului Preoției, puterea de a ierta păcatele „în numele Tatălui, al Fiului și al Spiritului Sfânt”. Preoții trebuie să-i încurajeze pe credincioși să se apropie de Sacramentul Spovezii.

Orice preot confesor care ascultă spovezile penitenților este obligat, sub pedepse aspre, să păstreze secretul absolut în legătură cu păcatele mărturisite de penitenți. Acest secret se numește sigiliu sacramental, deoarece, ceea ce penitentul i-a dezvăluit preotului rămâne sigilat pentru veșnicie și cunoscut doar de Dumnezeu.

Valoarea Spovezii constă în reașezarea noastră în harul lui Dumnezeu și în unirea noastră cu El. Scopul și rodul acestui Sacrament îl constituie reconcilierea și reașezarea în harul divin.

Sfântul Ioan Gură-de-Aur, în lucrarea „Ad Theodorum lapsum paraien”, îl îmbărbătează pe un anume Teodor să nu deznădăjduiască, pentru că Dumnezeu primește pe cei păcătoși oricât de mari ar fi păcatele lor: „Crede-mă, că așa e de mare îndurarea lui Dumnezeu față de oameni, încât El niciodată nu respinge penitența sinceră. Căci dacă cineva a ajuns, până în abisul fărădelegilor și apoi se întoarce, Dumnezeu îl primește și îl îmbrățișează și face totul, ca să-l pună din nou în starea de mai înainte”.

Acest Sacrament, pe lângă împăcarea cu Dumnezeu și cu Biserica, aduce o adevărată „înviere spirituală”, redă demnitatea și bunurile vieții de fii ai lui Dumnezeu, bunuri dintre care cel mai de preț este iubirea și prietenia lui Dumnezeu.

Sfântul Clemente, în Epistola către Corinteni, arată cât este de important să ne spovedim păcatele cât timp suntem în lumea aceasta: „Căci dacă am ieșit odată din lumea aceasta, nu ne mai putem mărturisi și nu mai putem face penitență”.

Preoții sunt chemați la un angajament reînnoit, de a-i apropia pe credincioși de Sacramentul Spovezii. În acest Sacrament, fiecare om poate experimenta într-un mod singular milostivirea, adică iubirea lui Dumnezeu care este mai puternică decât păcatul.

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut