Să trăiţi bine!

ILIE CĂLIAN

Nu am siguranţa că sînt mulţi oameni care, în aceste zile, se gîndesc la altceva decît la organizarea revelionului. Mai exact, nu ştiu cîţi, detaşîndu-se de presiunea pregătirii sărbătorii de sfîrşit de an, încearcă să-şi imagineze cum va fi anul 2012. Ştiu că unii zic că, şi dac-ar face-o, tot n-ar folosi la nimic. În cel puţin aceeaşi măsură ar fi valabilă şi afirmaţia că sărbătoarea dintre ani este un nonsens. Sărbătorim un an care s-a dus? Bucuriile acestuia? A sărbători o bucurie care s-a terminat implică o anume tristeţe. Sărbătorirea unui viitor pe care nu-l cunoaştem?! A unei bucurii de care nu sîntem siguri?! A, desigur, sărbătorim urările de bine şi sănătate, sorcovelile: Să trăiţi bine!

Însă ceea ce ştim deja despre anul viitor nu este tocmai încurajator. Ştim de pe acum că se vor scumpi gazele, motorina, curentul electric, asigurările obligatorii auto, sănătatea … Pe lîngă aceste scumpiri directe, vor urma scumpirile generale, în cascadă, izvorîte din scumpirea celor trei generatori de energie, pe baza căreia se produce totul. Am zis “totul”, pentru că şi dacă – să zicem – pentru producerea unui kilogram de nuci nu este nevoie de gaz, motorină sau electricitate, preţul nucilor va creşte şi el – fie şi numai pentru că proprietarul nucului are de făcut plăţi mai mari. Desigur, vor mai fi şi alte scumpiri, care vor atinge doar anumite categorii de persoane, care, însă, nu prea contează în statistica voturilor.

Că veni vorba: dincolo de aceste creşteri de preţuri foarte concrete, Guvernul ne-a pregătit încă o creştere: va creşte enorm preţul democraţiei. Paradoxal: Traian Băsescu, Emil Boc, fruntaşii UDMR şi UNPR ne-au asigurat că e vorba despre o ieftinire. Adică, îngrijindu-se ei deopotrivă de finanţele ţării şi de odihna cetăţenilor cu drept de vot, au comasat alegerile – locale, judeţene şi parlamentare – într-o singură zi, un singur tur de scrutin. Economia de bani n-ar fi prea mare: un euro de persoană, vreo patru lei şi treizeci de bani. Dar e mare economia de timp: de ce să se ostenească românul să meargă la vot de mai multe ori, în loc să stea acasă ori la cîrciumă?!

Numai că această comoditate se vădeşte a fi dăunătoare democraţiei. De fapt, democraţia este un lux social pe care omenirea nu şi l-a prea permis pînă în epoca modernă – şi nici acum peste tot în lume. Iar luxul costă. Nu atît bani, cît preocuparea celor din jur de a produce democraţie prin implicarea în toate deciziile importante privind viitorul comunităţilor. Paradoxul (?!) este, însă, că democraţia se produce mai ieftin cu cît sînt mai mulţi cei care se implică în ea şi cu cît îşi consacră mai mult timp, mai multă moralitate şi mai multă energie spirituală în exercitarea obligaţiilor şi drepturilor democratice.

Adică, democraţia e tot mai scumpă şi mai puţină, pe măsură ce scade implicarea noastră. Concret: cu cît alegerile pentru desemnarea celor care trebuie să legifereze pentru nevoile comunităţii sînt mai rare şi mai confuze, cu atît avem mai puţină democraţie şi mai scumpă.

E adevărat, democraţia este într-o mare măsură o abstracţiune: nu ţine de foame, cum ar spune cei care doar la blid şi pahar se gîndesc. Numai că, pînă la urmă, democraţia se simte şi la bani, şi la calitatea vieţii.

Or, iată că, din ce ni se arată, în 2012 ni se vor scumpi şi cele din blide şi pahare, şi democraţia. Ne mai rămîne să sperăm să fim sănătoşi. Aşadar, sănătoşi să fim, ca minimă pretenţie pentru a “trăi bine”.