Să trăim Postul Mare în iubirea lui Hristos

Numeroase probleme întunecă orizontul omenirii. E suficient să ne gândim la războiul de lângă noi, la urgența de a lucra pentru pace, la relațiile interetnice și interreligioase umbrite deseori de tensiuni, la necazurile provocate de boli necruțătoare. Se poate observa, în multe locuri din lume, fragilitatea vieții umane de-atâtea ori curmată prea curând, sau amenințată, încă de la zămislire. Ce să mai spunem despre miile de contradicții ale unui univers „globalizat”, dar în care cei mici, cei slabi, marginalizați sau săraci, oare mai au motive de speranță?

Sunt atenționări ce au revenit în mesajele Pontifilor Romani ai ultimilor ani. Încă de la cumpăna dintre milenii, prin cuvinte, putem spune, profetice, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea anticipa ceea ce  trăim astăzi, prefigurând realitatea spre care se îndrepta atunci omenirea.

În fața marilor provocări ale prezentului suntem chemați, mai ales credincioșii creștini, ca în perioada care urmează – cea a Postului Mare -, mai mult ca oricând să căutăm să ne apropiem de Dumnezeu prin fapte bune și rugăciune, prin caritate și solidaritate față de familiile noastre și de societate.

În acest timp marcat de neliniști, iată că există o speranță, o speranță creștină, pe care cu toții o avem la îndemână: aceea de a contribui, în lumina Evangheliei, la îndeplinirea datoriei pe care fiecare dintre noi o are în societate și în Biserică. Transformarea existenței noastre și angajarea de a schimba lumea în conformitate cu Evanghelia lui Hristos fac să strălucească dimensiunea eschatologică a celebrării harului lui Dumnezeu și a trăirii întregii vieți creștine în lumina Sfintelor Taine.

Cu toții trăim în marea familie a lui Dumnezeu, familie care trebuie să învețe să trăiască în unitate, armonie și pace, acceptând varietatea aporturilor celor ce o compun, înțelegând valoarea fiecărui membru al acestei familii, ca fiu al lui Dumnezeu, în orice împrejurare.

Caritatea pe care Dumnezeu o revarsă în sufletele oamenilor are ca efect un dinamism de deschidere a unora față de alții prin exercitarea diferitelor virtuți morale. În mod particular, creștinul este chemat la practicarea virtuților, având în față iubirea, cea care definește statura spirituală a ființei umane.

În Scrisoarea Apostolului Pavel către Galateni este menționat un rod al Spiritului Sfânt: „agathosyne” (Gal 5,22), care indică „alipirea de bine, căutarea binelui”, adică acea înclinație spre tot ce este bun, care stimulează la a umple viața celor din jur cu lucruri frumoase, edificatoare. Asemeni credincioșilor primului secol creștin, și astăzi suntem chemați la o angajare comunitară în sfințenie, la promovarea binelui și a valorilor morale și la a nu deveni închiși în propriul egoism, urmărind interese individuale. Suntem chemați, totodată, să îndeplinim misiunea Bisericii, întăriți de puterea pe care o putem extrage din Jertfa Euharistică, în care îl avem pe Hristos.

Prin jertfa Sa răscumpărătoare, prin ascultarea și iubirea față de Dumnezeu-Tatăl și prin iubirea față de creația Sa, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, se dăruiește în totalitate sărăciei noastre spirituale. Locuind în prezența Sa, hrăniți de darul Trupului Său, ne vom înțelege pe noi înșine, vom regăsi relația cu El din multitudinea de relații posibile.

La Sfânta Liturghie Hristos vine între noi. Prin Sfânta Împărtășanie El coboară în sufletele noastre. Primindu-L în viața și intimitatea noastră înțelegem că trebuie să ieșim din „zona de confort”, din relația cu micul grup al familiei noastre. Prezent în noi și între noi, Domnul ne ajută zi de zi să creștem, să ne îmbogățim în har, deschizându-ne spre ceilalți, lăsând ca inimile să ne fie întregite de iubirea celorlalți și, în același timp, să se deschidă și să reverse aceeași iubire în sufletele celor din jur. Astfel ia naștere solidaritatea: o virtute morală și o atitudine socială care cere angajare din partea membrilor unei societăți, mai cu seamă din partea acelora care au responsabilități cu caracter educativ și formativ.

Cele dintâi, familiile, sunt chemate la o misiune educativă primară. În familie se transmit valorile credinței, iubirii și fraternității, ale conviețuirii în armonie, atenției și grijii unora față de ceilalți. Mai apoi, educatorii și formatorii sunt cei care continuă munca familiei și au misiunea de a educa copiii și tinerii, dezvoltând în ei dimensiunile intelectuale, morale, spirituale și sociale. Urmează lucrătorii societății civile, operatorii mass-media și cei angrenați în utilizarea mijloacelor de comunicare socială, care au responsabilitatea educării și formării morale a societății civile, folosind instrumentele de informare și comunicare cu o atitudine corectă și în conformitate cu adevărul.

Așadar, solidaritatea trebuie să se exprime prin slujire și iubire manifestate prin grijă față de cei fragili din propriile familii și din societate. Solidaritatea înseamnă, totodată, lupta împotriva cauzelor structurale ale sărăciei și capacitatea de a acționa pentru binele comunității, dând prioritate vieții tuturor.

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut